Aveţi clădiri şi terenuri neîngrijite? Veţi plăti impozite chiar şi de 5 ori mai mari

12122538_10203693011605457_4920585693154209765_n

Începând cu anul viitor, sistemul de taxe şi impozite locale va cunoaşte mai multe noutăţi, ca urmare a intrării în vigoare a noului cod fiscal.
Impozitele pe imobilele vor fi împărţite în două categorii: rezidenţiale – persoane fizice şi juridice şi nerezidenţiale – persoane fizice şi juridice.
Pentru prima categorie impozitul va fi de 0,1 la sută din valoarea de inventar, iar pentru a doua categorie este de 1,3 la sută din valoarea impozabilă.
În cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o miercuri, 7 octombrie, primarul Nicolae Barbu a spus că, prin sistemul de taxe şi impozite pe care Consiliul local urmează să-l stabilească, şi-a propus să-i descurajeze pe proprietarii clădirilor lăsate în paragină:

” Românul este foarte inventiv şi atunci când găseşte o portiţă de scăpare o speculează. Nu am ştiut că există o practică în oraş ca tot terenul din jurul casei să-l treacă arabil. Terenul de sub casă nu se impozitează, iar terenul din jurul casei este trecut ca fiind arabil şi-l plăteşte la ha.
Prin noul cod fiscal nu mai există această posibilitate. Eşti obligat să impozitezi minim 400 de mp din terenul de sub casă, chiar dacă ai mai puţin, iar diferenţa nu poţi să-l declari arabil.
În al doilea rând, noul cod rezolvă acea problemă a locuinţelor abandonate şi neîngrijite.
Am fost intransigent, am ţinut să implementăm acest lucru. Nu este normal să îţi baţi joc de un oraş întreg. Tu care stai prin Germania sau în America ai o moştenire, este monument , nu plăteşti impozit şi nu te interesează nimic. Nu, de acum încolo vor plăti pentru acel monument. Un exemplu este fostul hotel Victoria. Proprietarul este plecat pe undeva prin Germania şi America, nu-l interesează, nici nu calcă pe aici. Din acest moment impozitul va fi de 1,3 la sută din valoarea impozabilă.. Dacă nu are evaluare, impozitul poate fi mai mare chiar cu 500%. ”
Noul regulament privind taxele şi impozitele locale urmează să fie adoptat de către consiliul local până cel mai târziu la începutul lunii noiembrie.


Publicat  :  octombrie 8, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare