Asociația Zi de Bine susține proiectul “A-Casă la Singureni”- Un proiect special pentru copiii abandonați, seropozitivi și cu diferite dizabilități fizice și psihice

Bambini in Emergenza_Casa Andreea

București, 8 februarie 2022: Asociația Zi de Bine se alătură Fundației Bambini in Emergenza” și renovează una dintre căsuțele de tip familial din centrul Bambini, Casa Andreea, din comuna Singureni, județul Giurgiu. Căsuța este un loc în care copiii abandonați vor beneficia de îngrijirea și asistența fundației, vor primi dragoste, educație și nu în ultimul rând, recuperare în dezvoltare. Casa poartă numele unui copil, a cărui fotografie a făcut înconjurul lumii în anii 1990. În poză era Andreea, o fetiță în vârstă de trei ani la vremea aceea, bolnavă de SIDA, abandonată, printre mulți alți copii. Mino Damati & AndreeaJurnalistul italian Mino Damato și-a propus să vină în România și să o adopte. Aici a descoperit sute de alți copii infectați cu HIV, care trăiau în spitale. Pentru ei a fondat Bambini in Emergenza și a amenajat, la Singureni, un adevărat sătuc în care au fost îngrijiți până astăzi sute de copii abandonați.Asociația Zi de Bine_A-CASĂ LA SINGURENI

Între timp, casele ridicate la Singureni s-au degradat și nu mai corespund normelor anului 2022. Prin A-CASĂ LA SINGURENI, Asociația Zi de Bine va renova căsuța Andreea și o va adapta nevoilor de astăzi, astfel încât să poată primi inclusiv copii în fotoliu rulant.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 de Euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, care sunt și anul acesta alături de asociație.

Povestea extrem de emoționantă a Fundației Bambini in Emergenza ne învață lecția empatiei și a iubirii necondiționate. Ne arată de ce este atât de important să ascultăm, înainte de a judeca și de ce este necesar să întindem o mână de ajutor. Acest proiect reprezintă mai mult decât renovarea unei căsuțe, înseamnă sprijin, prietenie, omenie și mai presus de toate, alinare pentru copiii bolnavi și abandonați”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Timp de 25 de ani, căsuțele de lemn de tip familial au primit și au crescut copii care nu mai erau acceptați în nicio altă parte, copii cu HIV, abandonați în spitale. Și în prezent, copiii sunt crescuți cu căldură de personalul fundației, dar și de măicuțe franciscane care le sunt alături încă din anii 90.

Căsuța Andreea va fi renovată atât la interior cât și la exterior și presupune o lungă serie de acțiuni, de la recondiționarea parchetului din lemn prin rașchetarea și vopsirea pardoselii, lucrări de întreținere și protecție a lemnului la fațadele externe, refacerea instalației electrice, renovarea celor două băi și adaptarea unei bai cu elemente și accesibilitate pentru persoane cu dizabilități motorii și până la achiziționarea și montarea unui aragaz cu cuptor, achiziționarea și montarea unei mașini de spălat vase, achiziționarea unor canapele și fotolii, dar și a unui aparat de aer condiționat, iar sistemul de iluminat va fi complet înlocuit.

Prin proiectul „A-CASA la Singureni am vrea să le oferim celor mici șansa unui “acasă” adaptat lor, să simtă respectul, solidaritatea, empatia și atenția față de nevoile lor, din partea celor care îi îngrijesc, precum și posibilitatea de a decide și de a fi ascultați. Vrem ca drepturile lor fundamentale, care sunt aceleași cu cele ale egalilor de vârstă cu aptitudini clasice, să fie amintite, enunțate, strigate și mai presus de toate, respectate”, a precizat Silvia Damato, Președintele Fundației Bambini in Emergenza.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.


Publicat  :  februarie 9, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare