Personalul din spitale ar urma să fie plătit în funcţie de indicatori de performanţă. Ministerul Sănătății va face o propunere de modificare a regulamentului de organizare și funcționare pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Scopul legii salarizării în ceea ce priveşte zona de sănătate este de a se asigura că şi spitalele mici vor fi populate. Nu terminăm facultatea de Medicină să ne angajăm doar în spitale clinice sau în spitale judeţene de urgenţă şi atunci trebuie să îi stimulăm într-un fel pe cei care doresc să meargă în acele zone”, a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății mai spune că regulamentul de implementare a gărzilor în spitale va trebui să suporte modificări, iar în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi, se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, ”care este mai puţin costisitor”.
Întrebată dacă noul regulament ar putea aduce și scăderi de salarii în cazul medicilor care au mai puțină activitate sau pacienți, Sorina Pintea a negat categoric: „Nici vorbă, salariile nu scad.”
Ministrul Sănătății a explicat, pentru Hotnews.ro, că: „Tot ce pot să spun este că nu vor scădea deloc salariile. Diferențierea se va face în felul următor: pe aceeași secție ai aceleași condiții pentru toți medicii. Fiecare face cam același tip de operație – unul face 5, unul face 30. Tot medicii au ridicat problema diferențierii. Și atunci, diferențierea or să o facă spitalele prin regulamentul de organizare și funcționare, dar nu managerul, ci șeful de secție, care este un administrator al secției, are un contract de administrare, are un buget de venituri și cheltuieli, inclusiv cheltuială de personal, în funcție de cazuri, de complexitate și de nivelul de salarizare, conform legii, pentru că e o constantă.” , a mai declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Ministrul a precizat că de la la 1 iulie ar trebui acordată finanţarea în funcţie de indicele de utilizare realizat de fiecare spital.
sursa: hotnews.ro
Post your comments