Aici sunt banii dumneavoastră: Primăria Adunaţii Copăceni a cumpărat 700 de mingi de fotbal pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018

primarie adunatii copaceni

Auzim aproape zilnic din partea politicienilor fel de fel de poveşti pentru a ne explica starea de sărăcie în care se află românul de rând. Nu avem bani, de unde dacă nu sunt? – Este fraza preferată a primarilor din toată ţara. Un fel de Moromete, adaptat la secolul 21.
Dar oare nu sunt bani în visteriile localităţilor, ori aceştia sunt cheltuiţi pe fel de fel de cumetrii, parandărături şi proiecte care nu vor fi vreodată finalizate.
Contractele pentru studii de fezabilitate, servicii pentru consultantă, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, servicii de proiectare, de consultanţă pentru proiectare şi alte consultanţe, în domenii în care nici nu gândeşti, consumă mai mult de 50% din bugetele administraţiilor locale.
Multe contracte sunt cu dedicaţie de la partid, altele sunt pentru bugetul familiei, doar ce rămâne se regăseşte în investiţiile din localităţi.
Inaugurăm astăzi o nou rubrică în ziarul nostru, în cadrul căreia vom încerca să prezentăm cele mai aberante cheltuieli care au fost şi sunt făcute de către primăriile din judeţ.

700 de mingi de fotbal cumpărate de către primăria Adunaţii Copăceni

Primarul comunei Adunaţii Copăceni, Dan Rusu, se pare că este un susţinător al firmelor şi afacerilor din localitate. Firmele familiei Cuşă şi Mănescu, care îşi au sediul social pe raza comunei, au primit majoritatea contractelor scoase la licitaţie de către primăria Adunaţii Copăceni. Aceasta este o altă problemă.
În topul achiziţiilor aberante făcute de către primăriile din judeţ, am găsit o achiziţie din anul 2018.
În data de 09.07.2018, ora 13:01, primăria comunei Adunaţii Copăceni ridică pe SEAP o cerere de ofertă pentru achzitionarea unui număr de 700 de mingi de fotbal, cităm din cererea de ofertă a primăriei: „Minge de fotbal din PVC pentru Campionatul Mondial de Fotbal”licitatiie copaceni 1
Valoarea contractului a fost de 3.754,08 euro şi a fost câştigat de către S.C. DEASIGN PRINT S.R.L, administrată de către o doamnă, destul de apropiată de către primarul Dan Rusu.licitatie copaceni 2
Contractul a fost ridicat şi încredinţat direct firmei doamnei Andreea în doar 30 de secunde.
Am căutat prin statistici, dar nu am găsit nicăieri faptul ca echipa  de fotbal a comunei  Adunaţii Copăceni ar fi participat la acest campionat mondial şi ce loc ar fi ocupat în clasamentul final.
Aşa cum spuneam, aici sunt banii dumneavoastră.


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare