Agenţia Naţională de Integritate solicită încetarea mandatului de senator pentru Cristian Marciu

17197857_10206591736951779_728853194_n

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis, luni, 6 martie, o solicitare către preşedintelui senatului prin care cere vacantarea locului de senator ocupat de catre Cristian-Dan Marciu, declarat incompatibil, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justie (ICCJ), care datează din martie 2015.

„Având în vedere prevederile legale incidente, vă rugăm să luaţi act de situaţia de încetare a mandatului şi să supuneţi votului plenului camerei adoptarea hotărârii prin care se vacanteaza locul de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan, ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. 30367/G/ÎI/15.06.2012 a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 949/04.03.2015”, se arată în solicitarea transmisă de ANI.

Raportul ANI, prin care senatorul Marciu a fost declarat incompatibil, anexat la solicitarea agenţiei, a fost înaintat comisiei juridice care are termen două săptămâni pentru a emite un punct de vedere, a anunţat luni preşedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

În exclusivitate, pentru www. Giurgiupesurse.ro, senatorul Cristian Marciu a lămurit aşa zisa incompatibilitate:
” Este un proces mai vechi pe care îl am cu Agenţia Naţională de Integritate. Nu se pune problema să îmi pierd postul de senator. La Judecătoria Giurgiu am câştigat recursul, iar tot demersul ANI a rămas fără obiect.”.


Publicat  :  martie 7, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare