De când am preluat conducerea organizației municipale, am încercat să explic ce facem noi, liberalii din Municipiul Giurgiu. Pentru sinceritatea noastră, ideile și proiectele pe care le-am propus, giurgiuvenii ne-au învestit cu încrederea lor. De două ori, consecutiv. Suntem așadar pe drumul cel bun. Și vom fi aici, mereu, pentru giurgiuveni. Întotdeauna le-am explicat ce facem și i-am convins prin proiecte, viziune și prin angajamentul nostru ferm pentru comunitate.
Acum, suntem iarăși în alegeri. Le cerem iarăși giurgiuvenilor să ne crediteze cu încrederea lor. În primul rând, pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce facem. Echipa liberală a atras fonduri europene și naționale în valoare de un miliard de euro pentru dezvoltarea județului. Am depus eforturi uriașe pentru redresarea situației financiare din municipiu, pentru plata datoriilor lăsate de PSD în spatele giurgiuvenilor. În al doilea rând, le explicăm oamenilor și ceea ce NU suntem. Nu suntem ceilalți. Și nu facem ca ei. Dacă discutăm acum despre proiecte pentru servicii esențiale – apă, canalizare, drumuri – este pentru că ei nu le-au făcut în timpul cât au condus județul și municipiul. Și nu sunt în măsură să dea lecții! S-au specializat în minciuni și giurgiuvenii nu îi mai cred.
În această campanie electorală pentru alegerea Președintelui României și pentru alegerea viitorilor senatori și deputați, liberalii din Municipiul Giurgiu desfășoară o competiție bazată pe proiecte și NU pe critici. Pe idei, viziune, angajament și nu pe o vânătoare de vrăjitoare. Și nici nu vom participa la concursul de frumusețe propus de adversarii noștri: „cel mai frumos dintre urâți”. Suntem aici pentru oameni și nu invers.
PNL Giurgiu nu se va raporta, nu va critica și nu va intra în niciun fel de polemică cu adversarii noștri politici. Nici cu cei locali și nici cu „împrumuturile” din mahalaua bucureșteană. Idei, proiecte, viziune. Aceasta este calea liberală de la Giurgiu.
Noi am spus în permanență că avem nevoie de o ECHIPĂ pentru a continua proiectele pe care le-am început. Primul pas l-am făcut, împreună cu giurgiuvenii, la alegerile locale, când am câștigat CJ Giurgiu, Primăria Giurgiu și primăriile altor 43 de localități. Avem nevoie de o echipă puternică de parlamentari, pentru că în Parlament se discută bugetul național și alocările pentru Giurgiu, se adoptă legile. Toți colegii liberali care au făcut sau fac parte din Parlamentul actual au sprijinit proiectele județului – Toma Petcu, Gabriela Horga, Alexandru Andrei, Alina Meclea.
Articol comandat de către PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11240002, executat de SC Actual Media Press SRL
Post your comments