Într-un articol de săptămâna trecută, prezentam modul în care politic se încearcă distrugerea singurelor ferme de porci din judeţul Giurgiu.
Mariana Corbea, administratorul fermelor de la Prundu, făcea trimitere la fostul asociat, deputatul PNL Marin Anton.
Direcţia Sanitar Veterinară Giurgiu era acuzată de controale repetate, fără niciun fel de justificare.
Directorul instituţiei, doctorul Camelia Iliescu, prin mai multe comentarii la articol, încerca să demonstreze că aceste controale nu sunt ordonate politic, ci, aşa, o „pasiune” a inspectorilor DSV Giurgiu.
Miercuri, după amiază, eram invitaţi pentru un „drept la replică” la sediul DSV.
Noi nu am ajuns, în schimb şi-a făcut apariţia tocmai persoana acuzată că se afla în spatele acestor controale: deputatul Marin Anton.
Fotografiile sunt realizate la ora 13:00, când Marin Anton a venit la sediul DSV, a mers în biroul directorului, unde au fost chemaţi imediat doi inspectori, o doamnă blondă şi un domn. „Coincidentă”, aceştia au plecat imediat în control la Prundu.
PS: Deputatul Marin Anton este coordonatorul campaniei electorale PNL Giurgiu. La aceeaşi oră, liberalii se aflau în campanie în comuna Hotarele, alături de Ludovic Orban.
Post your comments