Propunere șoc in Consiliul județean: Turismul mortuar!

foto (2)

Unul dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţa extraordinare a Consiliului judeţean de marţi, 11 august s-a referit la acordarea de ajutoare financiare.
Alături de asociaţii şi persoane fizice, unele parohiile din judeţ urmau să primească sprijin financiar. Fapt care a starnit nemulţumirea unora dintre consilieri:
Mihnea Boerescu (Muşat-conform propriilor afirmaţii) – Vreau să vă fac o informare. (Bate din palme de două ori). Nu sunt aplauze, acesta este un tempo.
Biserica Ortodoxă primeşte în fiecare an 1100 de milioane de euro de la bugetul de stat. Adică 3 milioane de euro pe zi din PIB-ul acestei ţări.
De când noi am început discuţiile pe acest subiect, Biserica a încasat 2 mii de euro pe minut.
Aceasta era şi ideea tempoului.
La aceste sume se adăugă banii pe care Biserica îi primeşte drept ajutoare de la Consiliile judeţene şi Consiliile locale. Trebuie să mai adaugam şi banii pe care îi primesc popii pentru diferite servicii religioase, astfel suma de care beneficiază Biserica Ortodoxă se triplează.

Vasile Mustatea: – Din indemnizaţia pe care o primiţi de la Consiliul judeţean, puteţi angaja un specialist în finanţe. Când Cuza a făcut secularizarea bunurilor bisericeşti, statul şi-a luat angajamentul să sprijine salarizarea personalului ne clerical de la biserici. (nr.Cu tot respectul, aici Vasile Mustatea este puţin în eroare. În ultimii ani, bisericile şi-au recâştigat în urma unor hotărâri judecătoreşti multe dintre bunurile secularizate. În mare parte, fiecare parohie şi-a primit terenurile, pădurile şi clădirile pe care le-a avut. Statul român suporta partea de contribuţii sociale şi pentru salarizarea preoţilor.). Musatin, neMusatin, dar Mihnea are aici parţial dreptate.

foto (3)
Întors dintr-o vacanţă prelungită la Mamaia, bronzat şi cu mintea odihnită, Costică Buduru se prezintă în fata consilierilor cu o altă mentalitate despre viaţă şi religie.
Costică Buduru: – Poate intervenţia mea este atipică, am stat şi m-am gândit profund în ultimul timp. Am avut ocazia să ascult predica Episcopului Ambrozie care a zguduit România. Oamenii mor în această tară la 65-70 de ani. Faptul că avem mai multe biserici şi cimitire ajuta ca aceşti oameni să poată fi conduşi pe ultimul drum de cât mai mulţi apropiaţi. Dacă erau distanţe mari, dispar după prima intersecţie şi lasă doar familia alături de aceşti oameni.
Dezvoltăm prin aceste ajutoare un turism mortuar, de botez, de cununie.
Deja toată asistenţa este în extaz, râde în hohote. De această dată, Buduru, chiar a reuşit să se întreacă pe sine. Un cameraman, de atâta râs, reuşeşte să-i trântească camera în cap unui consilier de la PLR.

Doe (consilierul Petre Tudorache), foarte tăcut de altfel, strigă în gura mare: Şi maicii stareţe de la Schit de la noi să-i daţi. Lui Cecilia, să vedeţi ce turism face cu primarul şi cu tot satul!
Aurelia Dobre, de la PSD, simte nevoia să intervină: Domnilor consilieri, înainte să luaţi cuvântul ar trebui să vă gândiţi bine ce susţineţi şi ce nu. Este presa aici, ne ascultă oamenii şi ce impresie îşi fac despre noi?
Una reală, una corectă. Bâlciul de la Obor a fost pentru câteva minute în centrul oraşului, cu ” Musatinul” şi Buduru Ot Ghizdaru în lumina reflectoarelor.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  august 13, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare