Am fost onorată să particip, la sfârşitul săptămânii trecute, la invitaţia Comunităţii Asociaţiilor de Pacienţi CASPA, la conferinţa „Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România”, alături de reprezentanții asociațiilor de pacienți din întreaga țară, reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății, specialiști și lideri din sănătate.
În contextul în care tema din acest an a Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului a fost ,,Implicarea pacienților pentru siguranța lor”, am abordat, în luarea de cuvânt, posibilitatea implicării pacientului în siguranţa sa, în cadrul sistemului de sănătate din România, prin cunoașterea și conștientizarea efectelor benefice ale prevenției.
Le-am propus tuturor să facem un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi să nu mai avem camere de gardă pline de pacienți în sezoanele gripale? Cum ar fi să scădem numărul de cazuri de cancer de col uterin prin simpla vaccinare? Cum ar fi să depistăm bolile grave atunci când sunt în faze incipiente și mai ușor de tratat sau chiar cu potențial de a fi vindecate? Evident, în mintea fiecăruia răspunsul este „ar fi frumos”. Dar de ce „ar fi” și nu „este”?
Dacă ne-am concentra împreună pe această zonă, calitatea vieții pacientului ar fi infinit mai bună, și, cel mai probabil, s-ar simți în siguranță într-un sistem de sănătate coerent, bazat și centrat pe nevoile sale.
Felicitări organizatorilor şi mult succes în activitatea viitoare!
Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu: Am fost onorată să particip, la sfârşitul săptămânii trecute, la invitaţia Comunităţii Asociaţiilor de Pacienţi CASPA, la conferinţa „Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România” !
Publicat
: noiembrie 20, 2023

Citește și …
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: DEZASTRU! Asta lasă Bolojan în urma lui. A băgat România în CRIZĂ iar cifrele oficiale confirmă ceea ce românii simt deja în fiecare zi!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuPentru a treia lună consecutiv, inflația depășește 10%, ajungând la 10,9%. În timp ce Bolojan şi prietenii lui se agaţă cu dinţii de funcţii, oamenii văd cum valoarea salariilor și a pensiilor scade, de la o lună la alta. Energia electrică este mai scumpă cu 55% decât anul trecut, motorina cu 36% iar benzina […]
Read More-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Aseară am participat la Edelweiss Bal, evenimentul caritabil organizat de HOSPICE Casa Speranței pentru strângerea de fonduri destinate construcției unui spital de îngrijiri paliative în Adunații Copăceni
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii Copaceni -
-









Post your comments