Sorina Pintea: Sper că de luni vom avea un sistem informatic funcţional

sorina-pintea

 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că speră ca de luni sistemul informatic al cardurilor de sănătate să fie funcţional.

„Aşa cum mi-a fost transmis de către preşedintele Casei şi, repet, Ministerul Sănătăţii nu are niciun fel de competenţe în acest sistem, de luni ar putea intra în normal. Ei ne-au spus astăzi, mâine, dar eu vreau să las o marjă de siguranţă şi sper ca de luni să nu mai avem sincope. Îmi cer scuze tuturor utilizatorilor. Sper că de luni vom avea un sistem informatic funcţional”, a afirmat Pintea, la postul B1 TV.

Ea a spus că a fost informată că sistemul nu va funcţiona o perioadă deoarece există probleme tehnice şi a precizat că a solicitat un raport în acest sens.

„Am fost informată în urmă cu 17 zile că sistemul nu va funcţiona o perioadă, pentru că este nevoie de un reset, pentru că există nişte probleme tehnice. Acest sistem a dat rateuri în ultima perioadă, destul de multe. (…) S-a comunicat foarte prost din punctul meu de vedere. Cele 17 zile au fost prea multe, în primă fază a fost vorba despre cinci-şase zile şi, pe bună dreptate, lumea a început să se revolte”, a adăugat Pintea.

Ministrul a precizat că sistemul a fost subdimensionat, nu a fost asigurată mentenanţa, iar pe rol există un dosar penal pentru clarificarea unor aspecte.

În privinţa modului de comunicare al CNAS, ministrul a cerut demiterea purtătorului de cuvânt al instituţiei. „Solicit acum, public, preşedintelui Casei, demiterea purtătorului de cuvânt”, a spus Pintea.

Sursa:AGERPRES


Publicat  :  iulie 18, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare