Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri,10 iulie, că nu este în totalitate de acord cu un proiect de lege al societăţii civile privind folosirea canabisului în scop medicinal.
„Am văzut acest proiect şi nu pot fi în totalitate de acord. Noi avem un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii care s-a întâlnit o dată oficial, dar şi neoficial cu cei din comisiile de specialitate. (…) Din punctul nostru de vedere şi al specialiştilor, există două componente care sunt în discuţie teoretic: este acel THC care poate fi folosit şi în zona de entertainment şi canabidiolul. Studii de specialitate statuate în UE există pentru canabidiol ori Ministerul Sănătăţii nu poate să gireze altceva decât ceea ce este foarte sigur pentru pacient”, a spus Pintea, la o dezbatere.
Sorina Pintea a afirmat că „nu este nevoie de o lege a canabisului, o agenţie naţională a canabisului care să mai consume încă resurse”.
„Introducerea canabisului medicinal presupune modificarea unei hotărâri de guvern şi a unei ordin de ministru. (…) Am văzut în proiectul legislativ că îl poate prescrie oricine – nici vorbă, există specialişti, există reguli foarte clare pe care trebuie să le urmărim astfel încât să ne atingem scopul. Canabisul medicinal, canabisul să fie folosit doar în scop medicinal în acest moment”, a spus ministrul.
Post your comments