Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, dotat cu echipamente şi aparatură medicală modernă

 (5)

După ce a vizitat mai multe secţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, întâlnindu-se cu cadrele medicale şi conducerea unităţii medicale pentru prezentarea noilor aparate şi echipamente intrate în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, printr-un program finanţat de către Ministerul Sănătăţii şi cofinanţat de către Consiliul Judeţean Giurgiu, Marian Mina, preşedintele CJ Giurgiu, a prezentat primele concluzii pe pagina personală de socializare: (6)

„Sănătatea este un domeniu prioritar pentru mine şi echipa mea de la Consiliul Judeţean Giurgiu! M-am ţinut de cuvânt şi, împreună cu reprezentanţii conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu, am reuşit să dotăm unitatea sanitară cu aparatură medicală de înaltă performanţă.
Datorită sprijinului financiar acordat de Ministerul Sănătății, în 2019, și a cofinanțării asigurate de CJ Giurgiu, la Spital au fost furnizate echipamente performante pentru mai multe secţii. (4)
Astfel, pacienții Spitalului Județean vor putea beneficia de un act medical performant datorită resursei umane specializate și a aparaturii nou achiziționate, unele dintre echipamente fiind unice la nivel naţional. (3) (2)
Tratamentele stomatologice pot fi efectuate la cabinetul din incinta spitalului, care este dotat cu un scaun performant, iar secția ATI beneficiază de paturi noi moderne cu funcții controlate.  (7)De asemenea, un aparat de video-laringoscopie ultra modern a fost instalat în secția UPU a spitalului. Acesta va permite personalului medical să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă siguranță pentru pacient și fără a fi afectat spațiul operator.
Şi un alt succes îl reprezintă, fără îndoială, achiziţionarea mamografului, echipament medical atât de necesar şi pe care am promis că îl vom avea şi noi, la Giurgiu!
Doresc să le mulțumesc colegilor din aparatul propriu, care, la rândul lor au o bună colaborare cu specialiştii din cadrul unității medicale, coordonați cu maximă eficiență de Mihaela Raţă, managerul SJU! Cu toţii, facem posibilă modernizarea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, aflat în plin proces de europenizare.
Fapte Nu Vorbe! „, a scris Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu. (1)


Publicat  :  decembrie 20, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare