Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: În timp ce unii sunt preocupați să stabilească cine conduce, cine dă ordine și cine are ultimul cuvânt, noi, PSD, suntem preocupați de problemele pe care românii le așteaptă rezolvate!

sigla PSD

În timp ce unii sunt preocupați să stabilească cine conduce, cine dă ordine și cine are ultimul cuvânt, noi, PSD, suntem preocupați de problemele pe care românii le așteaptă rezolvate! Și sunt destule, după o perioadă în care austeritatea promovată de Ilie Bolojan a însemnat taxe mai mari, venituri afectate și o presiune tot mai mare asupra populației și economiei.
Premierul este Luca Niculescu iar PSD își asumă responsabilitatea pentru schimbarea direcției în care merge România! PSD a ales să își asume guvernarea, nu să privească de pe margine. Am intrat în acest guvern cu un mandat primit de la alegători și cu obiective clare: oprirea austerității, protejarea veniturilor și repornirea economiei.
Iar miniștrii noștri au treabă! Sunt preocupați de finanțarea spitalelor, de apărarea intereselor fermierilor români la nivel european și de pregătirea deciziilor bugetare care vor influența viața a milioane de oameni.
În același timp, am cerut prezentarea situației reale a finanțelor publice. Românii au dreptul să știe ce s-a întâmplat cu banii lor și de ce au fost obligați să suporte măsuri atât de dure. Fără aceste clarificări, nu putem construi un buget corect și nu putem lua decizii responsabile privind pensiile, spitalele sau facturile restante.
Nu ne interesează competiția pentru titlul de premier din declarațiile politice. Ne interesează rezultatele! PSD a ales stabilitatea în locul unui nou blocaj politic și măsurile concrete în locul continuării austerității. Iar dacă faptul că ne opunem tăierilor de venituri și creșterilor de taxe deranjează, vom continua să deranjăm!
Românii ne vor judeca după ceea ce facem pentru ei, nu după disputele politice în care alții încearcă să ne atragă.


Publicat  :  octombrie 26, 2026

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare