Simulare bacalaureat 2019

simulare bac

 

Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a încep de luni sesiunea de simulare a bacalaureatului 2019, în care prima proba este cea de limba şi literatura română.
Subiectele la română vor fi elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), iar potrivit structurii modelelor propuse pentru simularea BAC 2019, elevii vor avea, printre cerințe, de redactat un text argumentativ sau un eseu dintr-o operă studiată.
Pentru proba scrisă la limba română, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară.
Programa pentru bacalaureat 2019 arată că autorii din care pot primi elevii subiectele sunt: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. De asemenea, textele literare la prima vedere pe care le primesc elevii la Simulare Bac 2019 pot aparţine atât autorilor canonici, cât şi altor autori studiaţi.
Proba de română la simularea bacalaureatului 2019 începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.


Publicat  :  martie 17, 2019

Related Articles

Un comentariu

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare