Reprezentanții angajaților din serviciile publice europene sunt alături de finanțiștii din România

1

Având în vedere numeroasele provocări pe care le întâmpinăm în perioada actuală, când clasa politică se pregătește să elaboreze o nouă lege de salarizare a bugetarilor, în condițiile în care România se situează între statele cu cele mai slabe colectări din Europa și cu un grad ridicat al evaziunii fiscale, cu un deficit de personal reliefat de raportul, 1 angajat din FISC la aproximativ 100 de contribuabili înregistrați, Sindicatul National Finanțe Publice – SindFISC militează permanent pentru consolidarea capacității de dialog social în sectorul administrației publice, pentru o salarizare decentă a angajaților pe care îi reprezintă, pentru egalitatea de șanse, pentru condiții normale de lucru și mai ales, pentru asumarea instituțională.

În condițiile unui dialog social disfuncțional, în mare parte formalist, ca prim pas în acțiunile sindicale, SindFISC a organizat în perioada 04-18.05.2023 o serie de acțiuni de pichetare a unor sedii ale instituțiilor Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, din București și din teritoriu.

Federația Europeană a Angajaților din Serviciile Publice (EUROFEDOP), organizație sindicală europeană care reprezintă interesele membrilor săi din domeniul administrației publice la instituțiile Uniunii Europene și care asigură cooperarea cu diverse organizații la nivel internațional, precum CES, CESI, la care SindFISC este afiliat, și-a manifestat sprijinul față de acțiunile SindFISC privind realizarea unui dialog social real pentru angajații din cadrul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor din România și punctele de acțiune privind finanțarea echitabilă a activității specialiștilor și angajaților, arătând căPregătirea profesională și remunerarea adecvată în funcție de complexitatea muncii, împreună cu extinderea digitalizării, sunt cerințe pe care le sprijinim în calitate de parteneri europeni.

Totodata, EUROFEDOP a oferit SindFISC posibilitatea de a prezenta solicitările și acțiunile sale la seminarul internațional EUROFEDOP Provocări actuale pentru lucrătorii din sectorul judiciar, organizat la București, in perioada 01-03.06.2023.


Publicat  :  mai 17, 2023

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare