Zi de week-end, plictiseală și monotonia orașului. Oraș mic, locuitori puțini, activități obișnuite. Simt nevoia de a evada, de a vedea ceva nou, de a respira aer curat.
Mă urc la volan și pornesc precum un evadat dintr-o închisoare urbană către București. Pe la jumătatea drumului altceva îmi atrage atenția. Undeva pe partea dreaptă observ un indicator către „Rezervația Naturală Comana„. Curios din fire, și împins de la spate de spiritul de aventură, mă abat de la drumul meu și virez dreapta către „Habar-N-am-Unde„.
Nimic nou, aceleași drumuri pline de gropi pe care ești nevoit să te deplasezi ca melcul..ușor-ușor…
Iată-mă ajuns la Comana.
Inițial am crezut că Rezervația Naturală este o glumă proastă facută de politicieni pentru a mai atrage ceva fonduri europene. Vedeam doar oameni simpli și activitățile lor obișnuite de week-end: cu scaunelul la poartă, nelipsitele „bomboane agricole” și discutau despre “știau-ei-despre-ce”.
În încercarea de a afla mai concret încotro mă îndrept întreb un batranel:
Mai unchiule, unde este Rezervația asta Naturală?
Dumnealui mă indrumă către zona căutată, unde am ajuns relativ ușor.
Aproape că nu-mi vine a crede ochilor: un întreg Complex turistic cu hoteluri, pensiuni și restaurante. Văd turiști, și cam rar vezi așa ceva în Giurgiu, oameni care au venit cu familia, cu rudele, cu prietenii să se relaxeze, se simte aerul de vacanță.
Înaintând în complex observ o pistă pentru biciclete și un loc de unde pot închiria una, un teren de sport și o zona de unde se pot închiria bărcuțe. Mai văd și ceva foarte interesant care mi-a stârnit brusc spiritul de aventurier: Parcul de Aventură. Fug repede și ma înscriu în traseu, mă echipez corespunzător și un ghid îmi explică regulile traseului. Mă cațăr, mă agăț, mă ridic, mă prind, mă dau cu franghia, urc, cobor, mă distrez, îmi crește adrenalina. Pe scurt este exact ceea ce căutam.
Și aproape că nu-mi vine să cred că locul acesta există atât de aproape de Giurgiu. La sfârșitul traseului – deloc scurt – mă așez liniștit pe iarba verde și simt mirosul de aer curat, de natură, una primitoare de care aveam nevoie pentru a mă detașa de stress-ul cotidian și pentru a evada din rutina urbană.
Priveliștea, o minunăție: de la căsuțe pentru Pici până la adăposturi pentru cai, căpițe de fân uscat și un superb restaurant pe Ponton unde am mâncat pe săturate.
Un week-end relaxant petrecut aproape de Giurgiu, pe care îl voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia.
Post your comments