” În contextul ultimelor evenimente legate de activitatea seismică din România și din împrejurimi, Ministerul Educației a decis închiderea școlilor cu risc seismic, printre acestea aflându-se și școala veche din Adunații Copăceni precum și cea din Dărăşti Vlașca.
Deciziile pe care le-am luat în urma acestei hotărâri au fost influențate de timpul scurt avut la dispoziție.
Cea mai importantă dintre aceste decizii a fost aceea de realocare a copiilor din școlile afectate în Școala Gimnazială nr. 1 din Adunații Copăceni. Apoi a fost cea legată de transportul copiilor din Dărăşti Vlașca, rezolvarea venind prin închirierea unui autobuz de 55 de locuri, autobuz care oferă posibilitatea transportului copiilor în condiții de siguranță maximă. A treia decizie a fost aceea de a adapta programul școlar la noile condiții. În urma consultării cadrelor didactice s-a hotărât că orele de curs să se micșoreze, iar propunerea mea a fost ca profesorii și învățătorii să lucreze suplimentar în regim online, pentru a fi siguri că elevii vor acumula toate cunoștințele necesare.
Sunt bucuros de faptul că elevii din Dărăşti Vlașca au un alt tonus în clasele cele noi.”
Măsuri rapide și eficiente, decise de către Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni
Publicat
: martie 2, 2023

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Lucrările pentru noul Spital Județean Giurgiu au început oficial
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunații Copăceni: Nu doar la oraș se face performanță. Se poate și aici!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunații Copăceni, sportUn sfârșit de săptămână care ne-a arătat încă o dată cât de multă viață poate aduce sportul într-o comunitate. Handbal, fotbal, dans, karate — terenuri și săli pline, copii, tineri, părinți, antrenori, emoții, competiții, diplome, victorii și, mai ales, dorința de a face mișcare și de a fi împreună. Am avut meciul echipei de handbal […]
Read More







Post your comments