Horoscop „Pe surse”- Săptămâna 27 august – 2 septembrie 2018

horoscopBerbec
Avem de-a face cu un început de săptămână favorabil, în ceea ce privește relația cu prietenii primind susținere din partea acestora în ceea ce privește eventualele probleme de natură profesională. Ai ocazia să te bucuri de reușită în plan financiar datorită efortului depus în ultima perioadă. Știi cum să te faci remarcat în mediul de lucru profitând din plin de oportunitățile de progres. Ascultă-ți sufletul înainte de a lua decizii importante legate de un parteneriat sau de relația de mariaj. Nu te entuziasma prea tare, mai ales dacă ți se fac oferte tentante pentru a călători în străinătate. La sfârșit de săptămână, chiar dacă nu prea ai chef de treabă, este momentul potrivit pentru a valorifica în avantaj personal abilitățile de care dai dovadă.

Taur
Îți dedici mult din timpul personal unui grup de prieteni sau unei organizații din care faci parte reușind să devii un adevărat sfătuitor pentru cei care chiar au nevoie de susținerea ta morală. Chiar dacă vor mai exista și animozități în familie și/sau în relația de cuplu, tu știi exact ce ai de făcut pentru a depăși cu bine eventualele neajunsuri care țin de carieră. Te mobilizezi dând dovadă de calm și diplomație, în ciuda unor posibile atacuri venite din partea unor colegi invidioși. Spre sfârșitul săptămânii este recomandat să o lași mai ușor, în ceea ce privește colaborarea cu persoane aflate la distanță. Beneficiezi de suficeinte resurse pentru a te descurca și singur așa că nu te baza pe ajutorul promis de anumite persoane. În ultima zi a săptămânii ar cam fi momentul să te preocupi mai mult de propria persoană, fie plimbându-te mai mult prin natură, fie relaxându-te alături de persoana iubită.

Gemeni
Chiar dacă ai sentimentul că lucrurile parcă stagnează în plan profesional vei rămâne surprins că se poate și mai bine, chiar și atunci când te aștepți mai puțin. Nu ai decât să te instruiești și mai mult, să participi la un curs sau întâlniri cu persoane care te vor inspira și îți vor da tot felul de idei care te vor scoate oarecum din starea de amorțeală. Cert este că se poate vorbi de o săptămână dinamică, la capitolul profesie și relația cu persoana iubită. Nu te culca însă „pe o ureche” așteptând rezolvări venite din partea celorlalți. Ceea ce clădești acum va avea impact pe termen îndelungat așa că fii optimist și încrezător în propriile capacități de a învăța și asimila informații în timp scurt. În ultima zi a săptămânii, chiar dacă te simți oarecum epuizat fizic și mental, ai ocazia să observi că îți prinde bine să stai liniștit, să îți analizezi cu atenție propriul suflet.

Rac
Este un început de săptămână în care ai ocazia să fii martor la anumite evenimente care țin de domeniul spiritual sau o să porți discuții profund revelatoare menite să te ajute să privești dintr-un nou unghi viața, modul în care ai putea ajunge la o oarecare stare de echilibru, cu tine și ceilalți. Nu intra în panică, dacă observi că anumite persoane nu îți vor cu adevărat binele, îndeosebi pe la mijlocul săptămânii. Important este să stai departe de orice compromis și să o iei pe căi mai puțin bătătărite. Cu siguranță ai multe lucruri interesante de împărtășit grupului din care faci parte! La sfârșit de săptămână ai ocazia să mergi la o petrecere unde să îți reîncarci „bateriile” simțindu-te astfel grozav alături de oameni veseli.
Leu
Avem în față un început de săptămână în care ai sentimentul că nu îți ajunge timpul dorindu-ți să fii în mai multe locuri, în același timp, pentru a rezolva tot ceea ce ți-ai propus. Este nevoie de mult calm și înțelegere, îndeosebi în relația cu familia, întrucât starea ta de agitație nu face decât să creeze valuri în jurul tău și poți astfel să ajungi foarte ușor la certuri. Ai ocazia să câștigi bani frumoși de pe urma unei investiții făcute în trecut. Tot ce ai de făcut este să cheltui chibzuit și să te sfătuiești mai mult cu o persoană apropiată. La sfârșit de săptămână se așează lucrurile în favoarea ta reușind astfel să îți găsești starea de liniște.

Fecioară
În perioada analizată aici pui pe primul plan relațiile de colaborare și de parteneriat având parte, atât de beneficii cât și de reacții contradictorii din partea celorlalți. Nu ai decât să fii atent la ce anume se vrea de la tine și să nu intri în panică. Starea de insomnie, de agitație mentală te predispune la greșeli legate de acte, ai tendința de a te certa cu colegii de muncă sau persoane cu care, oricum, te afli de ceva timp în conflict. Se recomandă o mai mare doză de prudență cu privire la modul în care îți exprimi gândurile, ideile fiind bine să o lași mai ușor cu critica. În ultima zi a săptămânii este momentul să faci o călătorie departe de casă, alături de persoane dragi. Nu este exclus să mergi într-un pelerinaj pe la mânăstiri.

Balanță
Începi săptămâna în discuție aici cu „dreptul” în plan profesional reușind să concretizezi ceea ce ți-ai propus, chiar dacă anumiți colegi sau colaboratori nu îți dădeau șanse prea mari de reușită. Știi cum să te faci plăcut, apreciat în mediul tău de lucru și astfel reușești să atragi atenția unor superiori. Este momentul potrivit pentru a obține avansarea mult dorită în carieră și la care visezi de ceva timp. Știi cum să îți asumi responsabilități și să te preocupi cu succes de eventualele probleme de serviciu. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te bucuri de momente pline de pasiune, petrecute alături de persoana iubită.

Scorpion
Este vorba despre un început de săptămână pe care îl dedici, în mod deosebit, propiului copil, educației acestuia sau chiar persoanei iubite. Lucrurile se așează, ușor dar sigur, în favoarea ta așa că fii mai încrezător în tot ce clădești acum. Este posibil să mai apară unele animozități în relația cu un superior și astfel să nu vezi „pădurea din cauza copacilor”. Nu te enerva și vei putea observa că ideile vin mult mai rapid reușind astfel să rezolvi eventualele conflicte din relația cu persoanele apropiate. La sfârșit de săptămână porți discuții de taină legate de un proiect ambițios, cu un colaborator sau chiar cu partenerul de viață.

Săgetător
Îți dedici mai mult timp în această perioadă treburilor gospodărești reușind să pui la punct tot ceeace ți-ai propus. Relația cu părinții se derulează în mod favorabil reușind să ajungi la o înțelegere cu aceștia. Ești susținut de o persoană în vârstă, fie cu sfaturi, fie cu bani pentru a face o achiziție importantă pentru casă. Știi să te implici cu trup și suflet în tot ce înseamnă sarcini de lucru astfel că nu vor trece neobservate acțiunile tale. La sfârșit de săptămână te poți aștepta la o vizită din partea unui coleg sau vrei să lucrezi cu conștiinciozitate la strategii care vizează un proiect profesional.
Capricorn
Ești nevoit să faci tot felul de călătorii în interes de serviciu reușind astfel cu greu să mai acorzi atenție și familiei sau relației de mariaj. Va trebui să fii mult mai atent în relația cu cei dragi și să ții cont și de punctul lor de vedere. Nu intra în panică, atunci când ești pus în fața unor situații neprevăzute, mai ales când vine vorba despre propriul copil. Starea ta de teamă nu poate aduce nimic constructiv. Ești atras de domenii care te solicită din punct de vedere intelectual știind să te faci remarcat în mediul tău de lucru. La sfârșit de săptămână este timpul să te dedici mai mult unui hobby sau activităților care de relaxează, îți dau sentimentul de împlinire. Pe de altă parte ai ocazia să porți discuții intense cu persoana iubită pe diverse teme. Este timpul să descoperi o altă latură a personalității unei persoane dragi.

Vărsător
Ai ocazia să te bucuri de câștiguri financiare sau primești șansa de a obține o mărire de salariu. Pentru că muncești cu conștiinciozitate vor veni și recompense pe măsura așteptărilor tale. Fii mult mai atent în ceea ce privește o problemă de sănătate și nu exagera cu munca fizică. Ești preocupat de renovarea sau construcația unei case. Nu da curs unor discuții neplăcute în relația cu partenerul de viață altfel riști să nu mai duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus pentru această săptămână. La sfârșit de săptămână ești ajutat de o persoană în vârstă pentru a te lămuri asupra unei proprietăți sau primești banii de care ai nevoie pentru a face o achiziție importantă pentru casă.

Pești
În această săptămână ești plin de energie, gata să le vii în ajutor prietenilor și nu numai. Dai dovadă de înțelegere și compasiune lăsând la o parte anumite aspecte care țin de viața personală pentru a-i ajuta pe ceilalți astfel că ai ocazia să atragi de partea ta oameni serioși, persoane înțelepte, de la care ai multe lucruri bune de învățat. În a doua parte a săptămânii este recomandat să fii mai atent la ce anume și cât mânînci, eventual încearcă să urmezi un tratament alternativ sau fă mai mult sport, mișcare în aer liber. În ultima zi a săptămânii ai ocazia să pleci într-o călătorie care este pe placul sufletului tău.

Horoscop realizat de către astrologul Gabriela Cernat


Publicat  :  august 26, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare