În politica este ca şi în şah. O mutare greşită şi pierzi pionii, calul, turnul, nebunul, jocul sau chiar funcţia. Miercuri,21 ianuarie, a pierdut Cristian Marciu şi implicit PSD funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean.
În toamna anului 2014, atunci când, după Ordonanţa Dragnea consilierii judeţeni de la PSD, PC şi PLR au considerat că au majoritatea la nivel de Consiliu judeţean, prima hotărâre pe care au iniţiat-o a fost schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui Dumitru Gavrilă.
Nu le-a ieşit mişcarea. În politica fiind ca şi în şah, după numai câteva luni a venit rândul PNL-ului să mute, vicepreşedintele Cristian Marciu a fost propus pentru înlocuire.17 consilieri judeţeni au votat pentru, majoritate îndeplinită,sah – mat. A venit în locul său independentul Ionuţ Matei.
Acum, mulţi dintre reprezentanţii PSD plâng pe umărul „specialistului ” Marciu.
Dar dacă, acesta chiar şi-a dorit această schimbare? Dacă s-a săturat de ascuţit creioane, că oricum prea multe prerogative nu avea. Graba în care a părăsit biroul şi a predat inventarul susţine acest lucru.
Pentru PSD Giurgiu, pentru preşedintele Niculae Badalau, miza funcţiei de vicepreşedinte la nivel de Consiliu judeţean nu avea nici un fel de valoare. Marciu nu decidea nimic, doar unele organizări de şantier. Povara era cu atât mai mare, mai ales că trebuia să ceară voie preşedintelui Vasile Mustatea de câte ori părăsea locul de muncă, înainte de terminarea programului.
Decizia consilierilor de miercuri reprezintă o izbăvire pentru toţi, iar de aceasta Niculae Badalau nu este deloc străin.Cu atât mai mult, aproape toţi liderii politici împărtăşesc opinia că, de această dată, doamna PIX nu o să mai atace în contencios hotărârea Consiliului judeţean.
Dacă această schimbare survenită în urma jocului politic este benefică pentru comunitate rămâne să aflăm. Pe la colţuri se suflă nasul în batistă. Înlocuitorul este deja blamat. Prea tânăr, nepotrivit, e chiar independent sau joacă la mai multe capete? Să avem puţintică răbdare şi să vedem pe ce muzică va dansa şi cu cine. Oricum, acest joc a fost câştigat de PNL.Deocamdata.
Cristian Marciu nu mai este vicepreşedinte al Consiliului judeţean! L-a sacrificat Badalau pe Marciu?
Publicat
: ianuarie 22, 2015
Citește și …
-
-
-
Poliţiştii giurgiuveni au arestat doi ” Moşi Crăciuni”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Liceul Tehnologic Clejani a fost acreditat
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Poliţiştii giurgiuveni au arestat doi ” Moşi Crăciuni”
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Rezultatele alegerilor parlamentare din judeţul Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
Tăcerea e tot violenţă! Vocea ta e o soluţie! – Campanie a Poliţiei la Şcoala din Podu Doamnei
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Clejani, politie, primar florin nidelea, scoala Podu DoamneiMarţi, 10 decembrie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Mihăileşti- Postul de Poliţie Clejani au desfășurat o activitate cu caracter informativ-preventiv la Şcoala Gimnazială Podu Doamnei în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violenţă! Vocea ta e o soluţie!” Activitatea, având ca tema prevenirea violenței în mediul școlar, […]
Read More-
ITM Giurgiu- Comunicat de presă
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Controale, ITM Giurgiu -
-
Post your comments