Consiliul Judeţean Giurgiu a alocat sume importante pentru sistemul sanitar din judeţul nostru

marian mina- 1

În cadrul unei şedinţe extraordinare, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, consilierii judeţeni, la propunerea preşedintelui Marian Mina, au aprobat un proiect de hotărâre prin care au fost alocate sume importante de bani pentru sistemul de sănătate din judeţul nostru:
„Sănătatea românilor, a tuturor giurgiuvenilor este prioritară.Trebuie să fim responsabili şi solidari, dar mai trebuie şi să facem ceva, nu doar să le urăm oamenilor „sănătate”, prin apel video, din autoizolare la vreo vilă din Capitală! Aşa cum am mai spus, este esenţial să fie protejaţi şi cei care alcătuiesc personalul medical, cei din linia întâi în lupta cu pandemia de coronavirus!
În condiţiile în care, la Giurgiu şi nu numai, Guvernul Orban nu a alocat niciun leu pentru acest lucru, noi luăm măsuri!
Astfel, în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Giurgiu, am adoptat un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu, iar sume importante de bani vor fi transferate către sistemul de sănătate din judeţul Giurgiu.
Mai exact, am alocat peste 4.500 de mii de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi peste 266 de mii de lei Spitalului de Pneumoftiziologie Izvoru. Cu aceşti bani, vor fi cumpărate echipamente medicale de maximă necesitate şi urgenţă, dar şi materiale de protecţie pentru medici şi asistenţi medicali.
La SJU Giurgiu, vom cumpăra kituri şi aparate de testare pentru coronavirus, paturi cu ventilaţie pentru terapie intensivă, instalaţii de sterilizare a apei, ventilatoare, aparat de anestezie. De asemenea, vor fi achiziţionate 3.000 de combinezoane, 50.000 de măşti de trei tipuri şi 50.000 de perechi de mănuşi. Investiţii similare vor fi făcute şi la Spitalul din Izvoru.
Totodată, am stabilit cu managerii unităţilor sanitare că, dacă este cazul, putem asigura transportul în siguranţă al medicilor care vin de la Bucureşti. Adică, putem închiria microbuze special pentru ei şi, chiar mai mult, le putem asigura cazarea la un hotel din Giurgiu”, a declarat Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu.


Publicat  :  martie 22, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare