Veşti foarte bune din partea conducerii Administraţiei Zonei Libere Giurgiu

Liviu cartojan

Anul 2018 a fost unul benefic pentru Administraţia Zonei Libere Giurgiu SA. Au fost finalizate investiţii de infrastructură importante, au fost încheiate noi parteneriate, au fost demarate proiecte noi. În acest moment la firmele ce îşi desfăşoară activitatea în Zona Liberă sunt peste 1500 de angajaţi, iar perspectiva este una încurajatoare:

” În luna august 2018 am finalizat modernizarea Cheiului Zonei Libere, un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de aproximativ 8 miliarde de lei.De asemenea, în anul 2018 am realizat conducta magistrală de gaze în interiorul Zonei Libere. În acest moment aceasta este funcţională şi avem patru firme mari care sunt deja branşate. Consumul nu este doar pentru încălzirea spaţiilor, ci şi pentru procesul tehnologic. Aceasta investiţi ne ajută foarte mult în a atrage alţi investitori. O firmă cu acţionariat francez ne-a solicitat pentru acest an un supliment pentru un consum de gaze naturale de peste NMC 500 mc/oră, pentru realizarea unor arzătoare pentru producerea din alge de hrană pentru animale.
În acest moment în Zona Liberă Giurgiu sunt aproximativ 80 de firme licenţiate, 80% dintre acestea fiind din zona producţiei, fapt care denotă o stabilitate a activităţii acestora.” ne-a declarat Liviu Cartojan, directorul Administraţia Zonei Libere Giurgiu SA.
Şi pentru anul 2019 prioritatea o reprezenta continuarea lucrărilor de infrastructură, pentru a oferi cele mai bune condiţii pentru firmele care sunt interesate să-şi dezvolte o afacere profitabilă în Zona Liberă:

„Prioritatea anului 2019 este finalizarea proiectului de reabilitare şi modernizare a 1,5 Km de drum ce leagă punctul de acces în Zona Liberă de Terminalul şi Cheiul Zonei Libere. Este un proiect finanţat din fonduri europene. Investiţiile în infrastructura Zonei Libere sunt prioritare pentru noi. Avem multe firme importante care îşi desfăşoară activitatea aici, intenţia noastră este să le oferim cele mai bune condiţii partenerilor noştrii pentru dezvoltare afacerilor.
La cheiul modernizat intenţionăm să realizăm în acest an reparaţii capitale la cele două macarale, să mărim numărul utilajelor de descărcare, deja în luna ianuarie am achiziţionat un motostivuitor nou.
Pe partea de subconcesionare, în lunile ianuarie şi februarie 2019 au avut loc trei licitaţii, ultima reprezentând o investiţie apreciabilă din partea unei societăţi canadiene. Este vorba despre construirea de case modulare, adaptabile şi inteligente folosind o tehnologie de înaltă performanţă.”, ne-a mai spus Liviu Cartojan, directorul directorul Administraţia Zonei Libere Giurgiu SA.


Publicat  :  februarie 25, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare