Prin poziţionarea neutră în războiul dintre Câţu şi Orban la alegerile interne din PNL din data de 25 septembrie 2021, preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, a reuşit să câştige respectul şi aprecierea majorităţii liberalilor.
Aşa cum scriam încă din data de 28 septembrie 2021 (https://giurgiupesurse.ro/dan-motreanu-castigatorul-moral-al-alegerilor-din-pnl/) Dan Motreanu a câştigat simpatia şi încrederea liberalilor de rând, iar aceasta se va concretiza prin preluarea conducerii partidului într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Tot mai multe voci liberale consideră în ultima perioadă că este nevoie de un alt preşedinte al partidului, iar numele lui Dan Motreanu este cel mai vehiculat.
Într-un interviu acordat astăzi pentru https://www.aktual24.ro, Valeriu Stoica, fost preşedinte PNL, anunţă că Florin Câţu nu mai are nicio autoritate în partid, astfel încât este preşedinte doar de formă. El spune că PNL trebuie să îşi aleagă în primăvara un nou preşedinte. Cele mai mari şanse le-ar avea Dan Motreanu:
” Florin Câţu e un preşedinte gol de conţinut. Întrebarea e cât va rămâne PNL în situaţia actuală. Dacă va rămâne până la alegerile următoare ar însemna un dezastru pentru liberali. (…) Soluţia ar fi o variantă agreată cu Iohannis, dar nu impusă de Iohannis.
Oameni ar fi şi au fost vehiculaţi de presă. S-a vorbit de Ilie Bolojan, care a spus că nu vrea. Nu vrea tocmai pentru a nu intra într-o competiţie în care să nu aibă sprijin nici din partid, nici al preşedintelui Iohannis.
În afară de Dan Motreanu nu văd pe cineva care să se bucure de dubla încredere. Dar şi preşedintele poate să-şi reevalueze sprijinul”, spune fostul preşedinte PNL, Valeriu Stoica.
Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, anunţă ca europarlamentarul Dan Motreanu are cele mai şanse să preia conducerea partidului
Publicat
: ianuarie 6, 2022

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
19 DECEMBRIE – Termenul pentru declararea și plata obligațiilor fiscale în luna decembrie 2025
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: anaf, obligatii fiscale luna decembrie 2025Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reamintește contribuabililor că vineri 19 decembrie 2025, este termenul limită pentru declararea și plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, aferente lunii noiembrie 2025, conform art. 155, alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. “(2) Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, […]
Read More









Post your comments