UPU Giurgiu îl sprijină pe dr Raed Arafat

1

Alături de colegi din toată ţara, angajaţii de la Unitatea de Primiri Urgenţe Giurgiu au organizat astăzi, 12 decembrie, o acţiune de susţinere pentru Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.2

Medicul şef Bogdan Vâlsan, coordonatorul UPU Giurgiu, spune că, pentru buna funcţionare a sistemului, este nevoie în continuare de OMUL Raed Arafat:

” Vream să continuăm alături de dânsul, alături de OMUL Arafat care este o persoană deosebită, un coleg şi un prieten devotat. Acest OM a pus bazele unui sistem foarte solid.
In fiecare an, aproximativ 60 de mii de giurgiuveni apelează la serviciile noastre. Gândiţi-vă la sistemul naţional, ce însemnă acest lucru! Noi trebuie să existăm în formula actuală, să facem tot ce este posibil ca acest serviciu să-şi continue activitatea. Este principala poarta de intrare în spital, este baza sistemului sanitar din România. „3

Profesioniștii din principalele servicii medicale de urgență din România – Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță au transmis un comunicat de presă în care își exprimă susținerea față de Raed Arafat, într-un moment în care unele voci au cerut demiterea acestuia.

4

 

„Ne adresăm Dumneavoastră, pentru a trage un semnal de alarmă, dar și pentru a ne ajuta în comunicarea cu anumite personaje către care căile de adresare nu ne sunt accesibile.

MOTIVUL:

În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele servicii medicale de urgență dinRomania (Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță), în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici.

CONTEXT:

Sistemul de Asistență Medicală de Urgență și Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcționarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Afacerilor Interne precum și ale autorităților locale, iar scopul major este salvarea vieții și îngrijirea suferinței de orice fel a cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple și esențiale relații de interdependență, poate duce la pierderi de vieți omenești.

În cadrul acestui Sistem, format din Unități Primire Urgențe, SMURD, Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de Ambulanță, Servicii Publice Salvamont – lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină de Familie/Generală, asistenți medicali, paramedici, piloți, subofițeri și ofițeri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Aviație, salvatori montani. Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o bază materială și logistică, de o structură educațională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.

Anual unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat in Structurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populația României a avut nevoie si a beneficiat, anual, de asistența oferită de Sistemul Medical de Urgență și Prim-Ajutor Calificat prin profesioniști cu experiență care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internațional.

Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experiența ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condițiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situațiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.

Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință.

SITUAȚIA ACTUALĂ

Amenințări constante la adresa sistemului de urgență au început să apară în perioada anilor 2011

– 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracția fondurilor potențial disponibile, mirajul implicațiilor comerciale în sistemul de urgență, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea și coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.

Pentru ca acest sistem să funcționeze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci și identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproșează, și nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr. Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca și cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voința celor care nu au înțeles sau nu înțeleg aceste mecanisme. Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveți dubii? Căutați în sertarele Ministerelor pe care le evaluați, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.

Amploarea acestor amenințări, mai mult sau mai puțin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă. Amenințarea demiterii

Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesioniști (a rămas celebră acuzația Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câțiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenție de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deși ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariția unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluții, sunt doar câteva din aberațiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor așa-zise „analize” sau „evaluări”.
Dar, adevărul este că, nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau nonacțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiștilor să se pronunțe. De ce nu profesioniștii din sistem sunt cei care sunt ascultați ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaștere și de a schimba fără un fond?

În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toți acești ani. De toți cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcționează exclusiv pentru binele celor aflați în suferință. Și nu suntem puțini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea și funcționarea sistemului. Nu uitați că este atât munca dar și viața noastră.

Stimați domni și doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet.

Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acțiuni de protest care, fără a afecta pacienții care se adresează sistemului de urgență, să sublinieze încă odată faptul că și ceea ce avem noi de spus este important.


Publicat  :  decembrie 12, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare