Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război-in politica giurgiuveană

ultima-noapte-de-dragoste (2)

Aşa cum este în tradiţia românului, sărbătorile de iarnă au ţinut timp de mai bine de 5 săptămâni. Au început de Sfântul Andrei şi s-au încheiat de Sfântul Ioan Botezătorul.
Şi în viaţa politică, atât locală, cât şi naţională, a fost o perioadă de acalmie, de căutare, fără nimic spectaculos.

Noaptea de 10 spre 11 ianuarie putem spune că a fost „ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Începând de luni, 11 ianuarie, s-a dat, neoficial, startul campaniei electorale pentru alegerile locale.
Începând cu această săptămână, aleşii locali îşi pot schimba partidul de care aparţin, fără a exista riscul să-şi piardă mandatele. La nivelul judeţului Giurgiu, permutările politice nu vor fi deloc puţine.
Sunt destui consilieri municipali şi judeţeni care în scurt timp îşi vor anunţa apartenenţa la alt partid.

Probabil, prima mutare politică importantă a anului va fi trecerea viceprimarului Alexandru Vladu în ALDE.Una spectaculoasă, cu prezenţa lui Tăriceanu la Giurgiu şi anunţul privind candidatura lui lui Alexandru Vladu la primărie. Acesta va fi urmat de o serie de consilieri locali, care în prezent sunt la PSD.
Şi din PNL vor pleca o serie de membrii marcanţi, unii către ALDE, alţii către PSD.
La Giurgiu, partidul lui Tariceanu urmează să adune nemulţumirile din cele două mari partide: PSD şi PNL.


Publicat  :  ianuarie 12, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare