Toţi angajaţii Primăriei Giurgiu vor da examen de competenţă

angajati primarie

Angajaţii Primăriei Giurgiu au primit ieri o veste proastă din partea primarului Nicolae Barbu.
Acesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează ca în acest an să facă o reorganizare de personal, atât în rândul angajaţilor din aparatul propriu al primăriei, cât şi la direcţiile subordonate:

„Anul acesta absolut toţi angajaţii vor da examen. Cine este profesionist rezistă, cine nu, merge acasă. Le-am făcut de un an de zile proceduri de lucru, dar nu ştiu câţi angajaţi au avut curiozitatea să le citească. În unele cazuri este vorba de incompetenţă, în altele de rea voinţă.
Sunt mulţi angajaţi care lucrează foarte bine, dar sunt şi destui care stau în umbra celorlalţi”.

Primarul Nicolae Barbu a mai specificat că de la această testare vor fi exceptaţi doar cei care îşi ocupă funcţiile în urma votului alegătorilor, este vorba despre cei doi viceprimari şi de primar.
Pentru a nu lăsa loc pentru speculaţii, comisia de evaluare va fi formată din persoane independente, iar la concurs poate participa orice persoană, atât din randul angajaţilor, cât şi cei care vor să se angajeze.


Publicat  :  iulie 3, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare