Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, ploi moderate cantitativ şi răcire accentuată. Informarea meteorologică a intrat în vigoare duminică, 18 septembrie, la ora 18:00 şi rămâne valabilă până marţi, 20 septembrie, la ora 18:00.
În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni (18/19 septembrie) în zonele montane şi local în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, apoi în cea mai mare parte a ţării.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului.
Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara.
Sursa:http://www.realitatea.net/
Se schimbă vremea! Informare METEO de ploi şi temperaturi scăzute, valabilă până marţi
Publicat
: septembrie 19, 2016
Citește și …
-
-
-
-
Ionuţ Barbu, fostul preşedinte al TSD Giurgiu, s-a alăturat echipei PNL Giurgiu
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
Comuna Toporu este un şantier în lucru! Numeroase proiecte sunt în derulare
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
PSD Giurgiu a depus candidaturile pentru Consiliul judeţean şi Primăria Giurgiu
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Marin Mina, nicolae barbu, PSD GiurgiuPreşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, şi-a depus vineri, 26 aprilie, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Giurgiu. Totodată, a fost depusă şi lista de consilieri judeţeni PSD pentru alegerile din data de 9 iunie: ” Plecăm cu cele mai bune şi mai curate gânduri, ne dorim să câştigăm aceste alegeri. Încrederea mea […]
Read More-
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: europarlamentar Dan Motreanu, giurgiu, Parlamentul Europeana, pnl -
Post your comments