Scandal cu poliţiştii din Putineiu

Putineiu 1„Vânătorul” de porumbei

Gâdea Petrişor-Presupusa victimă
Mihăiţă Bordei – Şeful de post din comuna Putineiu
Gogoneaţa Luminiţa (Domnişoara)- Ajutorul şefului de post
Adrian Cârjaliu -„Agresorul inventat”Putineiu 2

În data de 7 februarie, Gâdea Petrişor, în vârstă de 19 ani, cu vizibile probleme psihice, semnalează autorităţilor locale din comuna Putineiu că a fost bătut de către Bordei Mihăiţă, şeful de post din comună. Tânărul spune că şeful de post a vrut să-l pedepsească pentru că a vânat porumbei: ” Am tras cu praştia în porumbei, să am ce mânca şi eu. Eu aşa fac, umblu după porumbei, să mănânc. Şeful de post m-a bătut cu pulanul ăla de cauciuc. Domnişoara mi-a dat şi ea două palme. Mi-a dat o bătaie, mamă, mama.. peste tot.” spune, Tete, cum este cunoscut tânărul în comună.
Peste două zile, vineri, 9 februarie 2018, (este important de reţinut această dată) Serviciul judeţean de medicină legală Giurgiu eliberează un certificat medico – legal prin care se constată că tânărul nu minte, pe corpul acestuia fiind urme evidente de agresiune fizică (pe faţă, antebraţ drept, mâna stângă şi gamba dreaptă).

Poliţiştii din Putineiu ” inventează” un agresor
Vineri, 9 februarie 2017, este dată în care serviciul de medicină legală eliberează certificatul constatator. În aceiaşi zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu deschide un dosar ” în rem” în această cauză, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie începe o cercetare administrativă împotriva poliţiştilor de la Putineiu.
Am spus că este important de reţinut această dată, deoarece, „coincidenţă”, poliţiştii descoperă că prin minune un alt agresor.putineiu 3
Adrian Cârjaliu are 21 de ani, este analfabet. Fiind crescut doar de mamă, nu a mers la şcoală. Este un tânăr emotiv, bâlbâit, cu vădite traume. Orice situaţie tensionată îl sperie şi începe să tremure, spunând că o să moară. Este îngrozit de autorităţi şi de posibilitatea de a ajunge la puşcărie, este o victimă sigură.
În dimineaţa zilei de 11 februarie, Adrian este oprit de către şeful de post, Mihăiţă Bordei, şi chemat în sediul poliţie. Aici semnează o declaraţie prin care recunoaşte că el este cel care l-a lovit pe Gâdea Petrişor. Fiind analfabet, declaraţia este scrisă de poliţişti:
” Veneam de acasă, spre sat. În faţa postului de poliţie, şeful, Mihăiţă Bordei, împreună cu domnişoară, m-a chemat în postul de poliţie. Mi-a zis să scriu o hârtie prin care să recunosc că eu l-am bătut pe Tete. Domnişoara a scris declaraţia şi mi-a zis să semnez. Eu, dacă nu ştiu să scriu şi să citesc, am zis că semnez dacă îmi citeşte. Mi-a zis că mă bate, dacă nu semnez.De frică, am semnat. Eu nu l-am bătut pe Tete, nu am nimic cu el.”
Cele spuse de către Adrian sunt confirmate de Petrişor:” Nu Adrian m-a bătut, şeful de post a dat în mine. Noi, de frică, recunoaştem ce spune el.. că este şef.”putineiu 4
Cazul de la Putineiu a fost preluat şi de către presa naţională. Ca cititor, este greu de înţeles întreaga situaţie.Cu siguranţă, urmează să fie speculate neînţelegerile dintre primarul Gheorghe Breazu şi poliţiştii din localitate. Sperăm, cel puţin de această dată, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie să aibă o poziţie echidistantă, să renunţe la obiceiul de a-şi acoperi colegii. Cine vede aceşti tineri, teama şi frică pe care ei o trăiesc, pot realiza imediat că ei spun adevărul.

PS : Seful de post din Putineiu,Mihăiţă Bordei, a refuzat sa comenteze oficial aceste acuze.


Publicat  :  februarie 11, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare