În perioada 20 martie – 20 aprilie locuitorii orașului Giurgiu au beneficiat de electrocardiograme gratuite oferite de clinica RITMICO, prima dintr-un lanț național de clinici de cardiologie lansate de parteneriatul strategic Spitalul Monza – Centrele de Excelență ARES. Peste 500 de persoane cu vârste cuprinse între 21 și 90 de ani au fost testate gratuit, la cerere. Dintre acestea, peste 180 (aproximativ 37%) au fost depistate cu afecțiuni cardiovasculare care necesită investigații și monitorizare ulterioare. Mai alarmant este faptul că din totalul persoanelor testate, aproximativ 6% reprezentau urgențe medicale, în cazul lor impunându-se un consult cardiologic imediat.
Cele mai frecvente afecțiuni depistate au fost hipertensiunea arterială, aritmiile cardiace și bolile ischemice. Acestea apar, în general, din cauza mai multor factori de risc cum ar fi dietele alimentare dezechilibrate, cu aport mare de sare, consumul băuturilor alcoolice, fumatul și sedentarismul. În plus, lipsa controalelor medicale duce la depistarea tardivă a acestor afecțiuni. De altfel, mulți dintre pacienții testați la Giurgiu se aflau la primul consult cardiologic și nu făcuseră niciodată o electrocardiogramă.
Potrivit ultimelor statistici, peste 45.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu insuficiență cardiacă, iar mortalitatea datorată afecțiunilor cardiovasculare este de 60% la noi în țară, acest procent situând România pe locul 1 în Europa în topul mortalității provocate de bolile cardiovasculare. Potrivit INS, în ultimul deceniu peste 1,5 milioane de români și-au pierdut viața din cauza afecțiunilor cardiovasculare.
”De la prima procedură, în 2011, și până acum, la Centrele de Excelență ARES am tratat minim invaziv cu succes peste 7.000 de pacienți cu afecțiuni cardiovasculare grave. În condițiile în care incidența afecțiunilor cardiovasculare este atât de crescută la noi în țară, considerăm că misiunea noastră este inclusiv cea de prevenție. De aceea, credem că astfel de campanii de screening cum a fost cea desfășurată la Giurgiu sunt extrem de importante și, combinate cu programe inițiate de Ministerul Sănătății, pot reprezenta o soluție reală pentru scăderea mortalității datorate afecțiunilor cardiovasculare. Rezultatele screeningului de la Giurgiu reflectă destul de fidel situația la nivel național, unde mulți pacienți cu afecțiuni cardiovasculare sunt încă nediagnosticați sau daignosticați foarte târziu. Noi i-am îndrumat pe toți cei care au luat parte la testarea gratuită către Centrele de Excelență ARES sau către secțiile de cardiologie ale spitalelor de stat” a declarat dr. Oren Iancovici, CEO Centrele de Excelență ARES.
Medicii de la Centrele de Excelență ARES recomandă tuturor persoanelor care prezintă simptome specifice afecțiunilor cardiovasculare – dureri în piept, palpitații, amețeli, oboseală la efort minim – să își verifice sănătatea inimii printr-un control cardiologic.
Post your comments