Ultimele săptămâni au fost unele zbuciumate pentru PNL Giurgiu. Nu că vreodată ar fi fost pace, în tabăra liberalilor giurgiuveni. Conducerea centrală a partidului este foarte nemulţumită de modul în care liberalii locali sunt pregătiţi pentru alegerile locale. Şi au decis să acţioneze.
Până la sfârşitul lunii martie, la Giurgiu trebuie să rămână un preşedinte unic. Gheorghe Ştefan sau Dumitru Beianu, este marea dilemă a liberalilor din aceste zile. Din informaţiile noastre, de la centru s-a decis să-i elibereze de acest stres. Nu la Ştefan, nu la Beianu. Da, la Lucian Iliescu.
În ultima săptămână, conducerea centrală a PNL a negociat intens cu fostul primar, care este văzut ca fiind singura soluţie viabilă pentru a mai salva ceva, din ce se mai poate, din PNL Giurgiu. Acesta mai are mulţi prieteni liberali, care nu au uita perioada în care partidul a fost sub coordonarea lui Lucian Iliescu prima organizaţie PNL din ţară.
Invitaţie pentru funcţia de preşedinte al PNL Giurgiu este făcută, mai rămâne doar că Lucian Iliescu să fie de acord cu aceasta. Totul depinde de un post în administraţia locală, pe care acesta l-a solicitat.
Post your comments