„Ionel Muscalu cetăţean de onoare al oraşului”, a fost probabil subiectul fierbinte al ultimei săptămâni. L-am evitat, dintr-un considerent simplu: în momentul în care scrii despre un prieten, devii subiectiv.
Pe Ion îl ştiu de peste 22 din ani, din redacţia publicaţiilor conduse de către maestrul Dan Mucenic. Cu rucsacul în spate, Ion venea în grabă la redacţie, îşi preda materialele şi fugea către Bucureşti la facultate. De-a lungul vieţii, drumurile ni se-au intersectat de nenumărate ori.
Gestul de a refuza titlul de cetăţean de onoare, a făcut să-mi crească preţuirea pentru Ionel Muscalu. A făcut ceea ce trebuia făcut. Dacă merită, nu merită sunt simple subiecte colaterale. Mult mai important este caracterul omului.
Ps: Chiar în ziua în care se discută subiectul în şedinţa de Consiliu local, m-am întâlnit, întâmplător cu un amic;
- Ce zici, merită Ion să fie cetăţean de onoare?
- Sincer? Nu. Personal cred că ar trebuie să fie criterii mult mai stricte. Dacă privim ca prieteni, da. Este mult peste cei care au devenit ” de onoare ” în timp. Aş fi bucuros să refuze, cred că aceasta ar fi decizia cea mai bună.
Ca o surpriză, la care nu mă aşteptam, Ionel Muscalu a refuzat distincţia propusă. Cine şi câţi ar putea să aibă verticalitatea pentru a face acest gest? Respect Ion, rebelul cu rucsac în spate.
Post your comments