Reportaj în Coreea: Fericirea simplă a unei familii cu 14 copii

1

Poate exista fericire într-o familie plină de nevoi, care cu greu îşi poate creşte copiii?
Răspunsul devine şi mai complicat atunci când acea familie are 14 copii şi trăieşte într-una dintre cele mai sărace localităţi din judeţul Giurgiu: satul Coreea ( Satul Nou, cum apare în hârtii), comuna Răsuceni.
Este o zi frumoasă de primăvară, iar uliţele satului sunt albe de la florile copacilor.
2Copiii familiei Ştefan şi Rădiţa Botezatu se joacă în faţa casei neîmprejmuite.
Părinţi sunt plecaţi la muncă în Drăgăneşti- Vlaşca, de unde se vor întoarce pe înserate.
În cele trei camere, câte are casa familiei, locuiesc acum cei doi părinţi şi 8 copii, cel mai mic are 7 ani, cel mai mare 18 ani.3
Mihaela, Mariana, Maria, Georgiana, Florentin, Nicuşor, Vasilică, Andrei, Marian, Viorel, Georgiana 2, Constantin, George, Sorin – sunt cei 14 copii ai familiei Botezatu. Sperăm că nu am uitat vreunul.
Când au ajuns la vârsta majoratului, cei mari au plecat să-şi facă un rost la Bucureşti sau Drăgăneşti.6
Grija familiei o poartă peste zi Georgiana, care are 15 ani. A mers la şcoala doar până în clasa a IV, a renunţat deoarece trebuia să aibă grijă de fraţii ei.
Georgiana spală, găteşte, face curăţenie, are grijă de întreaga gospodărie. Astăzi a făcut pâine caldă şi mâncare de cartofi.
5 dintre fraţii Georgianei merg la şcoală, atunci când nu se învaţă online.4
Tableta, telefonul şi internetul sunt simple poveşti frumoase, la care nici nu pot visa copiii familiei Botezatu.
De fapt, marea dorinţă a Georgianei este să aibă şi ea un telefon, „să poată vorbi cu fraţii ei şi să vadă cum arată lumea „. Va rămâne probabil o dorinţă imposibil de îndeplinit, părinţii reuşind cu greu să asigure toate cele traiului de zi cu zi.
Din când în când, oameni sufletişti întind o mână de ajutor familiei Botezatu. Sunt însă prea puţini, iar nevoile mult prea mari.5
Revenind la întrebarea de la început… poate există fericire? Răspunsul îl dă chiar Georgiana: ” Sunt fericită pentru că suntem mulţi fraţi, iar eu pot să-i ajut pe cei mai mici”!
O dovadă că fericirea poate fi găsită şi în lucrurile mici, ascunse într-un colţ de lume uitat de toţi.


Publicat  :  aprilie 6, 2021

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare