Răzvan Cuc a fost primul consilier judeţean şi om politic din Giurgiu care a avut curajul să iasă public şi să semnaleze problemele de la Spitalul judeţean Giurgiu. Din postura de membru al Consiliului de Administraţie, a vorbit pentru prima oară despre ceea ce toţi giurgiuvenii erau nemulţumiţi. Reacţia lui Vasile Mustatea a fost să-l demită imediat din Consiliul de Administraţie.
Acum, din postura de purtător de cuvânt al PSD Giurgiu şi consilier judeţean, Răzvan Cuc atrage atenţia că preşedintele Consiliului judeţean urmăreşte să blocheze din nou numirea unui manager la Spitalul judeţean, pentru a perpetua interimatul protejatului sau, doctorul Mihai Petre:”În urmă cu câteva luni, Vasile Mustatea este cel care l-a propus pe Ovidiu Andrei în Consiliul de Administraţie de la Spitalul judeţean.
Acum, l-a înlocuit, sub pretextul că nu are studii de economist.
În urmă cu câteva luni, legea era una şi acum altă?
Luni, 8 decembrie este ultima zi când pot fi depuse dosarele pentru funcţia de manager la Spitalul judetean, pe 15 decembrie trebuie să aibă loc prima probă a concursului, iar pe data de 18, cea de -a două.
Tare mi-e teamă că această schimbare va determina amânarea concursului şi prelungirea interimatului directorului Mihai Petre.
Până la urmă, totul a fost doar un tertip tocmai pentru a prelungi acest interimat şi nu înţeleg de ce nu se vrea să dăm o şansă competiţiei, să vedem cine este mai bun.
Faptul că se organizează un concurs nu înseamnă, automat, ca Mihai Petre îl şi pierde.
Cred că aceasta modificarea putea fi amânată, putea fi făcută şi peste o lună, după concurs, însă Vasile Mustatea vrea, cu orice chip, să amâne acest examen ” a mai declarat Răzvan Cuc.
Răzvan Cuc vorbeşte despre problemele de la Spitalul judeţean Giurgiu!
Publicat
: decembrie 8, 2014

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments