Răzvan Cuc, Administratorul Public al Judeţului Giurgiu, a participat duminică, 2 octombrie, la manifestările organizate cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”.
Acţiunea a fost organizată de către Asociaţia „Clubul Pensionarilor Giurgiu”, cu sprijinul direct al Consiliului Judeţean Giurgiu.
Cu acest prilej, Răzvan Cuc a transmis un mesaj pentru toţi pensionarii din judeţul Giurgiu:
„Cine n-are bătrâni să-și cumpere”, spune un proverb românesc şi care ne reaminteşte cât de valoroşi sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, dar mai ales cei care au acumulat de-a lungul vieţii suficientă experienţă şi înţelepciune.
Desigur că e greu, tânăr fiind, să te gândeşti la bătrâneţe sau la pensionare, dar avem obligaţia de a promova solidaritatea între generaţii, de a asigura creşterea calităţii vieţii pentru persoanele în vârstă şi respectarea drepturilor pe care le au.
Guvernul Victor Ponta şi-a respectat promisiunile făcute şi, printre primele măsuri luate după venirea la guvernare au fost cele care vizează pensionarii: s-a restituit contribuţia de asigurări de sănătate reţinută ilegal pensionarilor de Guvernul Boc, s-a rezolvat problema pensiilor militare şi, pentru prima dată în ultimii patru ani s-au adus pensiile la nivel cu rata inflaţiei, crescând valoarea punctului de pensie.
Sigur că… mai e mult până departe şi că trebuie să continuăm aceste măsuri.
Sunt sigur că după 11 decembrie, un nou guvern PSD, va continua aceste măsuri sociale pentru pensionarii noştri, pentru că şi ei au dreptul de a fi „frumoşi şi liberi” într-o ţară pe care au construit-o cu sudoarea frunţii lor.
La mulţi ani! „
Răzvan Cuc a participat la manifestările organizate cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”
Publicat
: octombrie 3, 2016

Citește și …
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
Dr. Cristina-Elena Dinu, aleasă vicepreşedinte la nivel naţional în cadrul OFSD
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Dezinsecția aeriană în Giurgiu, blocată într-un război al declarațiilor între primărie și DSP
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: dezinsectie aeriana, DSP Giurgiu, Primaria GiurgiuO dispută administrativă a izbucnit între Primăria Municipiului Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, pe tema imposibilității de a efectua dezinsecția aeriană împotriva țânțarilor în acest sezon, lăsând cetățenii să suporte disconfortul insectelor în plină vară. Versiunea Primăriei: Condiții imposibil de îndeplinit în România Reprezentanții Primăriei Giurgiu au precizat că dezinsecția aeriană nu […]
Read More









Post your comments