În timp ce transmite comunicate de presă în care se justifică că nu mai are timp de nimic, fiind foarte prinsă cu auditul de la partid, „Rândunica” bate coclaurile judeţului cu dorinţa de a readuce acasă câţi mai mulţi primari „traseişti”. În esenţă, acesta este auditul pe care îl desfăşoară, se întâlneşte cu primarii ce au trădat PNL-ul şi încearcă să-i convingă să revină la matcă. Aceştia declară că PSD-ul este de vină, că au fost forţaţi, că mureau de foame, dar ei de când se ştiu sunt galbeni get-beget.
Joi, 12 februarie, „Rândunica”, a sunat goarna pentru primarul Jean Jipa de la Ogrezeni, un primar de pomină: a fost candidat PNL, a participat la întâlnirile electorale la toate partidele, apoi s-a declarat independent. L-a susţinut pe Tariceanu în primul tur şi pe Ponta în turul doi.
La întâlnirea ce a avut loc la sediul primăriei Ogrezeni au mai participat Vasile Mustatea, preşedintele Consiliului judeţean, consilieri locali, foşti simpatizanţi PNL şi PDL.
În discursul său ” Rândunica ” a făcut câteva afirmaţii ce pot crea un adevărat scandal în rândul alianţei la nivel naţional:” Voi trebuie să staţi alături de vechiul PNL, pentru că noi suntem forţa în noul partid. PDL-istii sunt cantitate neglijabilă, noi o să stabilim candidaţii la primarii, consilii judeţene, consilii locale. Oricum, din ce ştiu, vom scăpa foarte curând de Vasile Blaga, va fi târât în scandalul EADS.”
La un moment dat, o parte dintre participanţi au părăsit sala reproşându-i primarului Jean Jipa că a susţinut la alegeri PLR-ul. Acesta a replicat că a făcut-o doar pentru a primi bani pentru unele lucrări în comună şi doar s-a folosit de PSD şi PLR, în sufletul lui fiind, bineînţeles, PNL-ul.
Da, „Un alt fel de a face politica”, „Nu vom primi înapoi niciun primar traseist ” şi când te gândeşti câte persoane chiar au crezut în aceste principii.
Între timp ” noul” PNL trosneşte din toate încheieturile: Vasile Blaga este nemulţumit de votul în cazul Varujan Vosganian, în judeţul Suceava fuziune a organizaţiilor municipale a fost anulată.
PS: „Auditul” continuă. Pentru săptămâna viitoare sunt anunţate noi vizite la alţi doi primarii din nordul judeţului, foşti membrii PNL, trecuţi între timp la PSD.
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments