Proiecte noi pentru persoanele din Giurgiu bolnave de cancer

Oncologie-Giurgiu

Începând de săptămâna trecută, pacientele cu alopecie (căderea părului, în urma chimioterapiei), aflate în evidenţa Ambulatoriului de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, beneficiază de un program prin care primesc gratuit peruci, ghiduri despre nutriție şi imunoterapie
Iniţiativa aparţine Asociația Bolnavilor cu Cancer şi Hepatită-Giurgiu, donaţia fiind făcută de către
Asociaţiei P.A.V.E.L, materialele fiind distribuite de către medicii oncologi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu:

” Confruntarea cu această boală este cumplită pentru orice persoană. Pe lângă faptul că trebuie să accepţi că ai cancer şi urmează să începi o luptă teribilă pentru viaţa ta, schimbarea aspectului fizic, prin căderea părului, în urma şedinţelor de chimioterapie, este un alt şoc. Prin acest program am adus un zâmbet pe faţa pacientelor noastre şi le-a întărit ideea că nu sunt singure „, spune medicul oncolog Bratu Alina Cătălina.
” Este foarte important moralul unui pacient aflat sub tratament oncologic. Săptămâna trecută a venit o doamnă care trecuse prin mai multe şedinţe de chimioterapie. A încercat câteva peruci, dar nu se potriveau. A vrut să renunţe, eu am îndemnat-o să mai încercăm. Într-un final am găsit ceva.
A probat-o, iar soţului i s-a luminat faţa. Avea aceiaşi înfăţişare ca înainte de boală. A fost un zâmbet, o speranţă pentru aceşti oameni atât de greu încercaţi.” mai ne spune medicul Bratu Alina Cătălina.
Cu sprijinul managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Mihaela Raţă, proiectele de colaborare dintre Asociația Bolnavilor cu Cancer şi Hepatită-Giurgiu şi medici oncologi Florin Onisim şi Bratu Alina Cătălina sunt numeroase, acestea au însă nevoie şi de sprijinul giurgiuvenilor:
” Avem nevoie de voluntari care să susţină moral pacienţii. Ar fi extraordinar dacă am reuşi să convingem persoanele care au depăşit cu bine această boală să-i consilieze pe cei aflaţi sub tratament. Încercam să găsim o soluţie şi pentru consilierea unui psiholog. Scopul nostru este ca pacienţii să nu se simtă singuri, să ştie că sunt într-un parteneriat permanent cu noi”, a completat medicul oncolog Bratu Alina Cătălina.


Publicat  :  iunie 25, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare