„Astăzi, am deosebita plăcere de a-i avea alături de mine pe doi dintre cei mai importanți și merituoși primari din județul Giurgiu, Adrian Māhălean, primarul comunei Vărăști și Dumitru Preda, primarul comunei Buturugeni. Adrian Măhălean a reușit, în doar două mandate, să schimbe fața localității Vărăști și a reușit să gestioneze o comunitate cu multe probleme, prin proiectele pe care le-a depus și le-a obținut de-a lungul timpului și prin faptul că a fost tot timpul aplecat asupra problemelor cetățenilor din comuna Vărăști. Adi nu reprezintă doar primarul unei localități, el reprezintă un om deosebit, un prieten despre care spun sincer că se alătură echipei PNL și că împreună vom reuși, nu doar să câștigăm județul Giurgiu, ci să pornim pe un drum care să aducă dezvoltare și o nouă viziune în județul nostru.
Pe Dumitru Preda, Mitică, cum îi spunem noi, îl știu de aproximativ 20 de ani, de pe vremea când era viceprimarul comunei Buturugeni, și știu foarte bine că în toți acești ani a reușit să facă din Buturugeni o localitate care să conteze pe harta județului și nu numai. Toate proiectele care, au fost axate,în special, pe zona copiilor, a tinerilor și, bineînțeles, și pe celelalte domenii de dezvoltare a comunității,a reușit să facă din Buturugeni o comunitate atractivă, în care se construiesc noi locuințe, unde aleg foarte mulți tineri să locuiască.O localitate în care poți, fără niciun fel de probleme, să te muți și să te bucuri de cele mai bune servicii și cea mai bună infrastructură din județ. Mitică, de asemenea, este un plus, nu doar pentru PNL Giurgiu, ci pentru județul Giurgiu.
Sunt convins că împreună cu cei doi primari în echipă, alături de restul colegilor care sunt deja în echipa PNL, PNL Giurgiu va obține cele mai bune rezultate la alegerile locale din luna iunie a acestui an.
Mulțumesc, Adrian, bine ai venit în echipă, mulțumesc Mitică, bun venit în echipă!”
Primarii de la Vărăşti şi Buturugeni vor candida la următoarele alegeri din partea PNL
Publicat
: aprilie 2, 2024

Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Primăria Florești-Stoenești și Consiliului Județean Giurgiu vă invită la „ Rapsodii de Toamnă”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: floresti stoenesti, muzică folk, Rapsodi de ToamnăPrimăria, Consiliul Local Florești-Stoenești, Consiliul Județean și mai mulți sponsori, închid Vacanța Mare cu refrene de poveste și deschid împreună cea de-a 2-a ediție a festivalului de muzică folk, „Rapsodi de Toamnă”. Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Judetean Giurgiu, desfășurată în prima zi a acestei luni, a fost suplimentată cu proiectul de […]
Read More
Post your comments