Un caz foarte grav din comuna Cosoba a fost prezentat astăzi de către consilierul local PMP, Vasile Şerban, pe pagina personală de socializare.
Iancu Alexandru, socrul primarului Gabriel Lixandru, încercă să intre în posesia unui teren, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, care nu-i aparţine:
„În atenția tuturor cetățenilor din comuna Cosoba: Astăzi la orele 18, se va întruni şedinţa de consiliu local, şedinţă extraordinară (la urgenţă). Ca obiectiv principal pe ordinea de zi este aprobarea (bineînţeles sper să nu se reuşească) încheierii unui contract de consultanţă juridică în dosarul 2075/192/2020(vezi portalul judecătoriei Bolintin Vale)
Mai exact în acest dosar este vorba de un teren în suprafață de 15.518 mp și unul de 32.858 mp (ca zonă de identificare Moară Mierii, localnicii cunosc orientativ unde). Aceste suprafețe fiind „lucrate” mulţi ani de Iancu Alexandru (Peteu), în speţă socrul primarului Lixandru Carmen Gabriel. Dar conform cererii formulate de reclamant (vezi în imagine), ce are ca și capăt de cerere Uzucapiune (se poate identifica cu termenul de ocupație neîntreruptă, fiind o probă de dobândire a dreptului de proprietate).
Deci în concluzie: d-nul Iancu Alexandru, nu doar că a beneficiat de productivitatea acestei proprietăți atâţia ani, acum dorește şi împroprietărire pe gratis, invocând motive lipsite de sens, bun simţ și respect faţă de cetățeni. Dar oare după intrarea în posesie, aceste terenuri nu vor fi lăsate prin moștenire urmașilor (și vă las pe voi să trageți concluzia, care urmași?)
Deci: două suprafețe în total de 48.376 se dorește puse pe tava de către domnul primar, nu altcuiva decât socrului sau. Acum stimaţi cetăţeni după un simplu calcul aritmetic 48.376 mp (suprafață teren) × 20-25 € mp (valoare reală a unui mp de teren) rezultă în jur de 1 milion de euro valoarea reală a terenului acum. „
În procesul aflat pe rol la Judecătoria Bolintin Vale, socrul primarului Gabriel Lixandru solicită să intre în posesia unui teren care ar fi trebuit să aparţină Consiliului Local Cosoba. După ce l-a folosit ilegal mai mulţi ani, acum socrul primarului rea să-i fie recunoscut şi dreptul de posesie.
Am înţeles că terenul aflat în dispută nu a fost revendicat de moştenitori.
Conform Legii 165 din 16 mai 2013, în astfel de cazuri terenul trebuia să fie fie inventariat de către Comisia Locală de Fond Funciar şi trecut în proprietatea Consiliului Local Cosoba.
Primar din anul 2004, Gabriel Lixandru a fost şi preşedintele Comisiei de Fond Funciar şi a lăsat în continuare terenul socrului, care acum vrea cum să fie declarat proprietar de drept.
Sunt artificii „legale” greu de înţeles care se întâmplă în această comună. Licitaţiile publice sunt câştigate de anumite firme pe suma de 1 leu, cu o clauză că ” vedem noi cât plătim”. Este o încălcare gravă a legii Licitaţiilor Publice şi a transparenţei în administraţia publică locală.
În Cosoba, ca de altfel în multe comune din Giurgiu legea este facultativă pentru administraţiile locale.
Post your comments