Am urmărit cu atenție explicațiile domnului Primar Anghelescu legate de situația dificilă în care continuă să se afle primăria Giurgiului. După o primă vizionare am reluat înregistrarea și tot nu am găsit nicio informație care să mă dumirească. Am reținut din declarație, stupefiat, ca dl Ingeaua are o soacră, ca roborul a crescut, ca oamenii sunt răi ca nu își plătesc datoriile, ca guvernele PNL anterioare au fost rele ca nu au dat bani orașului nostru. Primarul nostru a reușit să vorbească 3 minute fără să spună nimic, asta după ce în spațiul public i s-a u cerut explicații și i s-au adresat întrebări pertinente.
Ce aș fi așteptat eu să aud, și încă mai aștept de la un primar căruia i-am acordat sprijinul în Consiliul Local:
– care este sursa datoriilor, pe sume exacte și cu surse exacte, nu povești cu robor și soacre
– care este situația financiară exactă a primăriei, la momentul ăsta
– care sunt soluțiile încercate și care evident nu au dat rezultatele scontate
– care sunt instituțiile subordonate primăriei care au consilii de administrație plătite și care sunt indemnizațiile pentru acele consilii, centralizat
– mai există vreun plan de redresare a primăriei? Care este acela?
– care este următorul pas pe care primăria îl va face, ce riscuri sunt pentru viitorul apropiat și ce speranțe avem
Nu mă interesează nicio demisie mă interesează să salvăm orașul ăsta pe care toți ne batem cu cărămida în piept ca îl iubim.
Președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru: Primaria Giurgiu in stare de comă?
Publicat
: august 5, 2025

Citește și …
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Primarul comunei Răsuceni, Costel Spălatu, a fost reținut pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
La mulți ani, domnule avocat Constantin Basangiac!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: aniversare, avocat Constantin BasangiacUn OM deosebit, un prieten adevărat și un profesionist desăvârșit, avocatul Constantin Basangiac își aniversează ziua de naștere. Cu această ocazie deosebită, redacția www.giurgiupesurse.ro îi transmite cele mai calde gânduri, urări de sănătate, fericire și împliniri depline, atât pe plan personal, cât și în cariera profesională. La mulți ani, Costel! Să rămâi mereu același om […]
Read More









Post your comments