Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Înlăturarea obstacolelor care împiedică investiţiile din infrastructura României

marian mina

 

Ţara noastră a pierdut o mulțime de ani, de bani și o serie de oportunități de-a lungul timpului din cauza ,,războiului contestațiilor”. Legislația mult prea permisivă în domeniul construcțiilor inginerești, unde principalul investitor este Statul, a generat blocaje incredibile în ultimii 20 de ani. Deși au existat resurse financiare, de la Bugetul de Stat sau din fonduri europene, construcția de autostrăzi, modernizarea căilor ferate, aeroporturile, porturile etc. au mers greu din cauza unor contestații nefondate ce au fost depuse de tot felul de firme neserioase.
La Transporturi, de exemplu, statistica arată că aproximativ 95% dintre contestațiile care blochează marile proiecte de infrastructură rutieră au rămas fără sorți de izbândă.
Pentru a rezolva problema, Partidul Social Democrat, prin ministrul Transporturilor, a venit cu un pachet de propuneri de modernizare a Legii achizițiilor. Ordonanța dată de ministrul PSD prevede eliminarea tăvălugului de contestații nejustificate. Cum se va întâmpla acest lucru?
Autoritatea va reține în mod obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd aceste contestații. Va implementa un fel de certificat de bună execuție, privind gradul de execuție a fiecărui proiect din trei în trei luni. Va împiedica companiile cu întârzieri să participe la alte licitații. Va reduce numărul de notificări și va rezilia contractul imediat, după care se va intra în procedură de licitație fără publicare.
Un prim efect al noii modificări legislative îl reprezintă deblocarea lucrărilor pentru construcția sectorului 3 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Licitația pentru desemnarea constructorului era blocată de contestații de aproape 3 ani.
În concluzie, iată că PSD a dovedit încă o data că este singurul partid care poate și face lucruri bune și importante pentru România.
Deputat Marian Mina, Circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu


Publicat  :  mai 18, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare