Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, irațional și profund anti-național. Invocând tot felul de chichițe de mediu, inconștienții de la USR nu fac altceva decât să favorizeze creșterea gradului de dependență energetică a României față de Federația Rusă, ceea ce contravine eforturilor întreprinse la nivelul întregii Uniuni Europene.
Prin contestația depusă la CCR, USR blochează practic orice creștere a capacității României de a produce energie ieftină și curată, care să conducă la scăderea facturilor pentru populație și economie. Această acțiune a USR calcă în picioare chiar interesul propriilor alegători care sunt afectați, în egală măsură, de creșterea prețurilor la energie electrică.
PSD subliniază că demersul USR nu ar contribui cu nimic la protecția mediului din zonele respective. Acele hidrocentrale deja există în ariile protejate, unele dintre ele fiind construite în proporție de peste 90%. Prin urmare, blocarea finalizării lor nu rezolvă cu nimic situația din acele zone. Din perspectiva protecției mediului înconjurător este preferabil să ai o structură finalizată și funcțională, decât una dezafectată și abandonată.
Demersul USR este cu totul absurd pentru că amânarea finalizării acelor hidrocentrale obligă România să utilizeze într-o măsură mai mare capacitățile de producere a energiei electrice pe baza combustibililor fosili, care au un efect mult mai poluant asupra mediului înconjurător.
Nu în ultimul rând, hidrocentralele respective reprezintă o investiție publică realizată din banii cetățenilor români, care însă nu poate fi fructificată din cauza blocajelor acestui partid anti-social și anti-național.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Inconștiența USR mărește dependența energetică a României față de Rusia!
Publicat
: martie 29, 2022
Related Articles

Citește și …
-
-
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Protejarea puterii de cumpărare a celor cu venituri mici și medii, echitate socială, continuarea și prioritizarea investițiilor esențiale care generează dezvoltare
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcestea sunt cele trei linii directoare pe care consolidarea fiscală calitativă trebuie să le respecte: 1.PSD NU va accepta sub nicio formă măsuri de „austeritate băsistă”, cu tăieri de salarii și pensii, cu închideri de școli și spitale și cu un acord împovărător cu FMI. Economiile bugetare NU trebuie să lovească în categoria salariaților cu […]
Read More-
Vişinel Bălan, noul director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu: Susţin cu toată tăria că orice copil trebuie să trăiască într-o familie, chiar şi o familie de gay!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: adoptie copii, cupluri gay, director DGASPC Giurgiu, Vişinel Bălan -
-
Post your comments