„Mai spun o dată şi răspicat: consilierii judeţeni ai PSD nu au menirea să sprijine afacerile şi interesele personale ale preşedintelui CJ Giurgiu, Dumitru Beianu!
Nu pentru asta au fost trimişi acolo de către giurgiuveni.
Am văzut că domnul Beianu, deşi nu are nicio cădere să intervină, s-a arătat ofuscat, după ce Biroul Politic Judeţean al PSD Giurgiu a decis, cu UNANIMITATE de voturi, să retragă sprijinul politic în cazul a doi consilieri PSD.
Aceştia au votat „pentru” un proiect de hotărâre legat de o afacere cu o societate aflată în insolvenţă şi cu care Consiliul Judeţean Giurgiu a avut un conflict juridic. Asta, deoarece firma cu pricina – Sun Garden- nu a respectat contractul semnat chiar în timpul lui Dumitru Beianu.
Pe scurt, pe terenul unde s-au angajat că vor face panouri fotovoltaice au crescut, în schimb, vaci şi lucernă, timp de 6 ani. Au închiriat terenul respectiv( pe care au încasat subvenţie de la APIA!), fără acordul CJ Giurgiu, şi chiar Curtea de Conturi, în 2017, ne-a recomandat să luăm măsuri şi asta am şi făcut. Am reziliat contractul cu Sun Garden şi le-am cerut, în instanţă, plata restanţelor. La momentul respectiv, inclusiv consilierii judeţeni ai PNL au votat pentru rezilierea contractului menţionat.
Aşadar, cum să vii acum să reiei un „parteneriat” ce s-a dovedit a fi păgubos pentru judeţul Giurgiu şi să-l prezinţi ca pe un mare succes, iar consilierii să voteze după cum le spui tu? Ai mai spus o dată că va fi bine şi nu a fost. Cel puţin, nu pentru giurgiuveni.
Care este motivul real pentru care Dumitru Beianu insistă cu această firmă şi cu afacerea aferentă?
Consider că preşedintele PNL-ist al CJ Giurgiu trebuie să înţeleagă faptul că nicio alianţă politică nu îi dă dreptul să se amestece în vreun fel în deciziile interne ale PSD, dar mai ales să înţeleagă faptul că nicio alianţă politică nu înseamnă că vom închide ochii la matrapazlâncuri sau la proiecte ce nu au legătură cu interesul cetăţeanului!
Poate să comenteze pe marginea deciziilor PSD Giurgiu cât doreşte, sigur, dar cel mai bine, în cazul de faţă, ar fi să se abţină pentru că vorbim despre o speţă penală, în opinia mea, o problemă gravă care se află fix în curtea propriului său partid”- preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Consilierii judeţeni ai PSD nu au menirea să sprijine afacerile şi interesele personale ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu!
Publicat
: noiembrie 23, 2021
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România trebuie să meargă înainte şi acest lucru este posibil doar dacă TOŢI cei care au cerut încrederea oamenilor își asumă responsabilitatea până la capăt!
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan joacă la ruletă viitorul românilor, ca să-şi hrănească setea de putere!

Citește și …
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
O promisiune pentru viitor: Capsula timpului a „ Minionilor” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Social Comments: 0
-
-
-
-
Vacanță plăcută din partea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Dezinsecția aeriană în Giurgiu, blocată într-un război al declarațiilor între primărie și DSP
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: dezinsectie aeriana, DSP Giurgiu, Primaria GiurgiuO dispută administrativă a izbucnit între Primăria Municipiului Giurgiu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu, pe tema imposibilității de a efectua dezinsecția aeriană împotriva țânțarilor în acest sezon, lăsând cetățenii să suporte disconfortul insectelor în plină vară. Versiunea Primăriei: Condiții imposibil de îndeplinit în România Reprezentanții Primăriei Giurgiu au precizat că dezinsecția aeriană nu […]
Read More








Post your comments