Masacrul de la Treznea, alături de cel de la Ip, fac parte dintr-un șir de atrocități declanșate de autorităților maghiare, după ocuparea Ardealului de Nord de către Ungaria horthystă.
Dictatul de la Viena, prin care România a fost forțată în 1940 să cedeze Ungariei Ardealul de Nord, a fost posibil în condițiile Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat în 1939, de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică. Pactul conținea și un protocol secret prin care Rusia și Germania își împărțeau Europa de Est.
Pentru a evita asemenea atrocități, suntem datori să respingem orice declarații cu caracter rasist, discriminatoriu sau xenofob. Cei care pretind că fac parte dintr-o rasă superioară trebuie treziți la realitate, inclusiv prin restrângerea accesului la beneficiile Europei democratice, ale cărei reguli nu le respectă.
De asemenea, este important ca tinerii să cunoască istoria adevărată, să fie conștienți de crimele comise de autoritățile maghiare împotriva românilor. Terenul pentru aceste crime a fost pregătit printr-o îndoctrinare bazată pe propagarea urii față de cei diferiți.
La fel cum este important ca tinerii să învețe despre crimele comise de regimul comunist instalat cu ajutorul trupelor ruse. În timp ce Rusia condusă de Vladimir Putin promovează războiul și moartea, iar unii lideri europeni îi țin isonul, Uniunea Europeană este un proiect menit să mențină pacea. Așa l-au gândit fondatorii săi și așa este și în ziua de astăzi.
Pentru a păstra acest model, trebuie să nu ne lăsăm mintea otrăvită de mizeriile emanate de propaganda regimurilor nedemocratice.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Îi comemorăm astăzi pe martirii masacrați la Treznea de trupele maghiare în septembrie 1940
Publicat
: septembrie 9, 2024
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
Exclusiv: Adrian Iliescu Despre O Posibilă Candidatură La Primăria Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: adrian iliescu, candidatura primaria GiurgiuSpeculațiile tot mai dese privind o posibilă candidatură a omului de afaceri Adrian Iliescu la funcția de primar al municipiului Giurgiu au adus în prim-plan o analiză critică asupra administrației locale, dar și o serie de proiecte pragmatice pentru dezvoltarea comunității. Într-un dialog deschis, acesta clarifică intențiile sale politice și prezintă o viziune bazată pe […]
Read More-
-
Ce variante preferă jucătorii de casino online
Posted in: Actualitate Tags: casino online, jocuri cazino -








Post your comments