Poliţistul Bordei loveşte din nou!Un minor spune că a fost lovit de către adjunctul şefului de post din Putineiu

IMG_3420

Preambul:

În data de 13 septembrie 2019, agentul şef principal de poliţie Bordei Mircea Mihăiţă a înaintat un raport către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu prin care cerea să fie eliberat din funcţia de şef de post la Secţia 5 de Poliţie Rurală Giurgiu-Postul de poliţie comunal Frăteşti, solicitând să revină pe funcţia de ajutor de şef de post la Postul de poliţie comunal Putineiu.
După aproximativ 1 an şi 6 luni, poliţistul Bordei Mihăiţă îşi dorea să revină la postul de poliţie pe care-l părăsea, tot la cerere, după de ce a fost acuzat de mai multe persoane din localitate de agresiune fizică.
Pentru data de 26.09.2019 este întocmită Dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie, comisarul Şef Georgescu Constantin Cătălin, cu nr.117784, prin care este aprobată solicitarea lui Mihăiţă Bordei.Cu toate că avea toate avizele necesare, mai puţin cel de la controlul financiar preventiv, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu intră în concediu medical şi nu mai are timp să semneze dispoziţia.
Aceasta este lăsată în sarcina adjunctului, comisarul şef Florin Ticu, care, conform surselor noastre, refuza să semneze.
În data de 30.09.2019 este întocmită o nouă dispoziţie, cu Nr .117804, identică cu cea din 26 septembrie, nici aceasta nu poartă semnătura Inspectorului Şef Georgescu Constantin Cătălin.
În urmă cu câteva zile, după ce a revenit din concediul medical, inspectorul şef semnează solicitarea lui Mihăiţă Bordei. Acesta îşi începuse activitatea în cadrul postului de poliţie din Putineiu încă din data de 1 octombrie 2019.
La doar 18 zile după ce a revenit în Putineiu, agentul şef Mihăiţă Bordei este implicat într-un nou scandal.mihaita bordei
Un tânăr de 17 ani, Anin Mădălin Gabriel a sunat în noaptea de 18-19 octombrie la serviciul 112 pentru că ar fi fost lovit de către Mihăiţă Bordei în timp ce se deplasa către domiciliul din satul Hodivoaia:IMG_3417

” În data de 18 octombrie 2019, ora 11: 30, în timp ce mergeam spre locuinţa familiei mele din satul Hodivoaia, venind de la prietena mea Lavinia, am fost oprit la ieşirea din satul Putineiu de către un echipaj de poliţie fiind legitimat de către doi poliţişti. Deşi nu-i cunoşteam personal, am aflat ulterior că este vorba despre Mihăiţă Bordei şi Gogoneaţă Luminiţa de la postul de poliţie din Putineiu.
Domnişoara poliţist mi-a cerut buletinul, i-am spus că nu-l am, deoarece locuiesc în apropiere, dar pot să-i spun datele din buletin. Când m-au oprit poliţiştii, eu vorbeam la telefon cu Lavi (NR. Lavinia Mălureanu). Domnişoara mi-a spus să opresc convorbirea şi să închid telefonul, lucru pe care l-am şi făcut. Am băgat telefonul în buzunar, dar a rămas lanterna aprinsă. Crezând, probabil, că îi înregistrez, domnul poliţist Bordei Mihăiţă s-a enervat foarte tare şi a coborât din maşină, repezindu-se către mine şi spunându-mi: Voi sunteţi şmecheri, nu!?
Speriat, eu am făcut 2 paşi în spate. Domnul poliţist mi-a spus să vin lângă el, că nu îmi face nimic.
M-a luat după umeri şi m-a lovit puternic cu palma peste faţă. Poliţiştii s-au urcat apoi în maşină şi au plecat.
M-am speriat, fiindu-mi teamă că se vor reîntoarce şi am sunat la 112. De aici mi-au transmis că vor trimite un echipaj de poliţie şi să ne întâlnim în staţia de autobuz din Hodivoaia.
Pe drum a oprit un tractor, care m-a dus până în staţie, pentru a aştepta echipajul de poliţie.
Între timp, în staţie au venit şi cei doi poliţişti de la Putineiu.
Aceştia m-au întrebat de ce am sunat la 112.
Le-am spus: Pentru că aţi dat în mine! ”
Spusele lui Mădălin sunt confirmate şi de Lavinia Mălureanu, prietena acestuia:IMG_3422

” După ce m-am despărţit de Mădălin, am continuat să vorbesc la telefon cu el în timp ce mergea spre casă. La un moment dat, el mi-a spus că a fost oprit de către un echipaj de poliţie şi i-au cerut să închidă telefonul. Am auzit şi eu această discuţie. După aproximativ 5 minute, Mădălin m-a sunat din nou, foarte speriat, spunându-mi că a fost lovit de către un poliţist şi ar vrea să sune la 112.
După ce a sunat la poliţie, am continuat discuţia cu el până a ajuns la Hodivoaia şi au venit poliţiştii.
Am auzit la telefon cum o femeie îl întreba pe Mădălin de ce a sunat la 112. El i-a răspuns: pentru că m-aţi lovit. La care, femeia i-a spus: Cred că te uiţi la prea multe telenovele.”
În timp ce aştepta echipajul de la 112 în staţia de autobuz din satul Hodivoia, vin şi cei doi poliţişti din Putineiu, care, conform spuselor lui Mădălin, încearcă să-l convingă să pe renunţe la plângere:
„Au încercat să mă convingă să renunţ la plângere. Domnul Mihăiţă Bordei îmi tot spunea: să-l iert, că a greşit, că are şi el copii şi peste 20 de ani în poliţie şi grade pe umăr. Apoi, văzând că nu cedez, au început să îmi aducă fel de fel de jigniri şi ameninţări.
Eu tremuram şi plângeam de frică şi îi rugăm să o cheme pe mama, care locuieşte doar la câteva case distanţă.
Domnii poliţişti mi-au spus să sun înapoi la 112 şi să spun că nu s-a întâmplat nimic.De teamă, am sunat. Aici mi – au spus că echipajul este deja pe drum şi nu pot renunţa la plângere.
Între timp, domnul Bordei a sunat pe cineva la telefon spunându-i: Am făcut o greşeală, vino repede!
Până a venit echipajul de poliţie, au continuat cu ameninţările, spunându-mi că nu am ce să le fac, că lucrează de 20 de ani în poliţie şi au pile.
A venit echipajul de poliţie de la Giurgiu, le-am explicat ce s-a întâmplat şi am mers acasă de unde au luat-o pe mama. Am ajuns la sediul poliţiei, pe lângă parcul Alei, aici era un domn Moise, foarte furios că a fost trezit din somn pentru nimic (NR. Comisarul Marius Moise adjunct al şefului Poliţiei Municipale).IMG_3409
Niţu Gabriela, mama lui Mădălin, continua povestea de la sediul poliţiei municipale Giurgiu:
” Târziu în noapte a venit Mădălin însoţit de poliţişti, Mi-au spus că trebuie să mergem la Giurgiu pentru declaraţii. Am ajuns la sediul poliţiei municipale, unde eu le-am spus că vreau să sun un avocat. Domnişoara Gogoneaţă mi-a cerut să-i predau telefonul.
Un domn poliţist, care s-a recomandat Moise, mi-a spus să nu dau banii pe avocaţi, pentru că vor aduce ei un avocat din oficiu şi pe cineva de la protecţia copilului. Tot domnul Moise mi-a spus: sunteţi influenţaţi de către cineva din sat, că se întâmplă multe în comuna asta? I-am spus sincer că nu! După ce a căutat prin dosare, acelaşi domn îmi spune: Văd aici ca fiul dumneavoastră a mai avut o plângere depusă că a fost bătut, dar şi-a retras plângerea. Nu puteţi şi acum să faceţi acelaşi lucru? I-am spus: Nu. Atunci a fost o bătaie între copii, acum este vorba despre altceva. Nu putem să trăim cu teama că, în orice clipă, copiii ne vor fi bătuţi de către poliţişti.Se poate întâmpla în orice clipă oricărei familii. Domnul Bordei Mihăiţă nu este la primul caz în care a lovit persoane nevinovate Am mers la serviciul medico legal şi aşteptăm rezultatul expertizei. Am depus şi o plangere la Parchet.”.
Supus la nenumărate presiuni, Mădălin nu depune plângere la poliţie în noaptea de zilei de 19 octombrie.chitanta si nr. de inregistrare parchet
Luni, 21 octombrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu este depusă plângerea cu numărul de înregistrare 746, în care Mădălin relatează tot ceea ce s-ar fi întâmplat în acest caz.

PS:
Toată povestea a fost relatată şi în cadrul unui material difuzat de către postul de televiziune România TV. Reporterii România Tv au obţinut declaraţia soţiei agentului principalMihăiţă Bordei, care a sunat în urmă cu aproximativ două săptămâni la 112 pentru a reclama un presupus caz de violenţă domestică.bordei si sotia
Am solicitat printr-o adresă scrisă către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu un punct de vedere în legătură cu acest caz. Până la ora difuzării acestui material nu am primit vreun răspuns oficial din partea conducerii IPJ Giurgiu.

 


Publicat  :  octombrie 21, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare