De obicei în aceste zile dinaintea sărbătorilor de iarnă aglomeraţia în Piaţa Centrală era la cote maxime.
Miercuri, 17 decembrie atmosfera era una liniştită, cumpărători puţini şi mai multe tarabe fără marfă şi comercianţi.
Doua descinderi ale poliţiştilor de la economic, au băgat teamă în pieţari, unii alegându-se cu marfa confiscată.
Prima verificare a avut loc în jurul orei 8:00. Ori aveau informaţii că ceva urmează să se întâmple, ori din instinct, mai mulţi comercianţi nu şi-au mai scos marfa la vânzare. Astfel că poliţiştii de la economic nu au „prins” mare lucru, cei cu probleme având tarabele închise.
Odată controlul încheiat, a început să apară şi marfa pe tarabe.
Numai că poliţiştii au revenit, în jurul orei 12.De data aceasta au lovit în plin.Au fost aplicate zeci de amenzi şi mai multă marfa a fost confiscată.
Principalele vizate au fost firmele ce comercializează legume şi fructe, controalele de miercuri ale poliţiştilor de la investigarea criminalităţii economice făcând parte dintr-o acţiune desfăşurată la nivel naţional pentru combaterea evaziunii în această perioadă a sărbătorilor.
Poliţiştii „au golit” Piaţa Centrală!
Publicat
: decembrie 18, 2014

Citește și …
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatieAdministratia Zonei Libere Giurgiu S.A. organizeaza licitatii publice, in conditiile prevazute de H.G. nr. 1669/2004 pentru: Inchirierea de terenuri; Inchirierea de birouri, platforme, constructii speciale, module, spatii in magazii si hale, disponibile la aceasta data. Data licitatiei: 12.11.2026 ora 11:00 Locul : sediul Administratia Zonei Libere Giurgiu S.A., din Giurgiu, sos. Portului nr.1-2. La licitatii pot […]
Read More-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -
-







Post your comments