PERIOADA DE VALABILITATE A CERTIFICATULUI DE ÎNCADRARE ÎN GRAD ŞI TIP DE HANDICAP, MAJORAT DE LA 6 LUNI LA 12 LUNI, RESPECTIV DE LA 12 LA 24 LUNI
Pentru persoanele adulte cu handicap, perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap se majorează de la 6 la 12 luni, respectiv de la 12 la 24 de luni. Aceasta deoarece prin H.G. nr. 927/2016 a fost modificată metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, metodologie care a fost aprobată printr-un act normativ din anul 2008.
Noile prevederi vizează: continuitatea în acordarea drepturilor; evitarea situaţiilor în care termenul nu poate fi respectat din cauza volumului mare de lucru; simplificarea și fluidizarea activității comisiei; asigurarea confidențialității datelor, care va elimina discriminarea la angajarea în muncă sau la înscrierea în diferite programe de formare; ușurarea vieții persoanelor cu dizabilități, aflate în situația de a finaliza un dosar de încadrare în grad de handicap și de a începe imediat pregătirea pentru întocmirea celui de revizuire.
În acest sens, în domeniul activității comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, sunt simplificate procedurile, prin posibilitatea depunerii cererii tip de evaluare complexă și a documentelor necesare nu numai de către persoana solicitantă, așa cum prevedea vechea metodologie, ci și de familia sa, asistentul personal, asistentul personal profesionist, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap, sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o poate reprezenta.”Facem precizarea că depunerea dosarului de către reprezentantul persoanei cu dizabilităţi nu înlătură obligativitatea acesteia să se prezinte la sediul D.G.A.S.P.C. în vederea evaluării complexe, în intervalul de timp în care a fost programată; excepţie fac persoanele nedeplasabile ale căror reprezentanţi depun la Compartimentul de evaluare complexă un document medical eliberat de medicul de familie, care atestă acest fapt”, a declarat Cristina Corbu, psiholog în cadrul Compartimentului de Evaluare Complexă pentru persoanele adulte cu handicap din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu.
De asemenea, în cazul persoanelor care solicită reevaluarea, termenul de depunere la Compartimentul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap a cererii-tip de evaluare complexă şi a documentelor necesare, a fost suplimentat de la 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap, la 60 de zile.
Se asigură astfel o perioadă de timp suficientă, astfel încât să existe continuitate în acordarea drepturilor persoanelor cu handicap al căror certificat va expira si pentru care comisia de evaluare trebuie să elibereze unul nou.
În judeţul Giurgiu sunt încadrate în grad de handicap 9031 persoane adulte, dintre care 69% au domiciliul în mediul rural şi 31% în mediul urban.
Din cele 9031 persoane adulte cu handicap din judeţul Giurgiu, 1821 persoane au vârste sub 40 de ani, 2559 au vârste cuprinse între 41 şi 60 de ani, iar 6291 au peste 61 de ani.
Post your comments