Numărul preoţilor din România l-a depăşit pe cel al medicilor!

preoti-spitale

În prezent în România sunt aproximativ 18 mii de biserici şi doar 400 de spitale. În acelaşi timp, avem 45 de mii de medici şi 55 de mii de preoţi. Sunt atâtea localităţi în care nu exista un dispensar şi un medic iar, în situaţiile fericite, un medic îngrijeşte locuitorii dintr-o comună întreagă, în schimb nu este cătun din România fără o biserică şi un preot.
Biserica Ortodoxă Română mai dispune de 33 de Seminarii Teologice liceale, 11 Facultăţi de Teologie şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi, care fac parte din învăţământul superior de stat, având înscrişi 9.365 de studenţi, la mai multe specializări. Peste 10.000 de cadre didactice predau religia în şcolile publice.
Pe lângă activitatea curentă din parohii, asistenţa religioasă este asigurată şi în armată, jandarmerie şi penitenciare, de către 143 de preoţi, spitale, centre sociale şi unităţi de învăţământ, de către 364 de preoţi.
Alţi bani, alta cântare, de la bugetul de stat. A fost foarte puţin mediatizat faptul că 60% din salariile personalului clerical şi neclerical sunt plătite de către toţi contribuabili prin buget. Biserica asigura doar 40%, reprezentând în mare parte contribuţiile sociale.
Pe lângă toate aceste discrepante ale societăţii româneşti, o altă problemă este faptul că foarte mulţi preoţi declara că ei doar semnează statele de plată, dar de fapt nu au mai primit de ani buni salariile de la Protoierie. Iar cum, în rândul Bisericii Ortodoxe Române legea tăcerii este literă de lege, mai mulţi preoţi au ales să ne vorbească despre situaţie doar sub protecţia anonimatului. Dovezile însă exista, statele de plata:”De când s-a înfiinţat Episcopia Giurgiu, în urmă cu 8 ani nu ne-am mai încasat salariile. Pretextul folosit este că nu sunt bani de ajuns”.
Un alt preot vine cu mărturisiri şi mai grave” De câţiva ani de zile, noi preoţii nici nu mai ştim ce state de plată suntem puşi să semnăm. Sunt situaţii în care, pe aceiaşi luna, suntem puşi să semnăm state pe sume diferite.Pe unul dintre ele am salariul brut de 19 milioane, din care 11 milioane este de la bugetul de stat. La această sumă, salariul net al meu este de 13 milioane. Ştiţi cât încasez eu din această sumă la sfârşit de luna? Doar 9 lei.”

Claudiu Cimpoeru,Cristina Rotaru


Publicat  :  februarie 20, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare