Noi specializari medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu

spitalul judetean giurgiu

Începând cu luna iunie 2019, în cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu îşi desfăşoară activitatea un medic specializat în medicina muncii. Este pentru prima dată când unitatea medicală giurgiuveana are acoperită şi această specializare:

Mihaela Rata

” Deşi este mai mult o specializare menită să ofere servicii angajaţilor spitalului, sunt fericită că putem să ne protejăm personalul prin asistenţa oferită de către un medic de medicină a muncii.

De asemenea, instituţiile interesate pot beneficia de sprijinul nostru în activitatea de medicină a muncii. Sunt foarte puţini medici care au această specializare în judeţul nostru, tocmai de aceea am încercat să diversificăm, cu sprijinul conducerii Consiliului Judeţean, gama de servicii pe care le oferim pacienţilor şi instituţiilor giurgiuvene”, ne-a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean Giurgiu.

roxana dobreva

Roxana Dobreva a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii ” Titu Maiorescu”, promoţia 2013, specializarea medicina muncii. Şi-a efectuat rezidenţiatul în cadrul Clinicii de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Colentina

Soţul Roxanei este din Bulgaria- este unul dintre motivele pentru care a ales să-şi desfăşoare activitatea la Giurgiu :

” Postul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu l-am obţinut prin repartizare în urma rezidenţiatului.

Rolul meu este să supraveghez starea de sănătate a angajaţilor spitalului. Verific condiţiile de muncă ale personalului şi am grijă ca angajaţii să nu se îmbolnăvească.

Este, în primul rând, un serviciu intern al unităţii medicale, dar există posibilitatea consultaţiilor cu plata şi pentru alte instituţii.

Am fost foarte bine primită de către colectivul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, conducerea unităţii medicale punându-mi la dispoziţie un cabinet care are toate dotările necesare.

În spitalele din Bucureşti sunt puţine situaţii în care este scos la concurs un post de medic pentru medicina muncii. Sunt clinicile private, care, în majoritatea cazurilor au nevoie doar de ştampila ta.

În cadrul spitalului Giurgiu am posibilitatea contactului direct cu pacientul, eu îl consult şi închei dosarul. Pot astfel să îmi desfăşor profesia pentru care m-am pregătit”, ne-a mai declarat Roxana Dobreva, noul medic al Spitalului Judeţean Giurgiu.

Medicul de medicina muncii este cel care își pune parafa pe fișele medicale ale personalului din spital, atât la angajare, cât și periodic, conform legislației în vigoare. În urma unui consult, acesta poate recomanda angajaților un control de specialitate, în cazul în care constată anumite probleme de sănătate care țin de medicină internă, ORL – oftalmologie, sau chiar psihiatrie.


Publicat  :  septembrie 27, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare