– Ce zici, bre? Când intraţi la cules?
– Am fost ieri pe cleata, era cam verde porumbul. După mine, l-aş mai lăsa vreo săptămână, dar lui bărbatu-miu îi este frică să nu ni-l fure.Ca pe al Lenii, l-au luat noaptea trecută. Mai avem şi vreo trei cazane de ţuică de făcut…
– Dacă venea ploaia asta acum vreo 2 luni, ce bogăţie aveam!
– Să nu-l mâniem pe Dumnezeu, este binevenită şi acum.
Sunt discuţiile auzite pe fiecare uliţă a satelor din Giurgiu. După o muncă de mai multe luni, a sosit şi momentul culegerii roadelor. Cu grijă, cu dragoste pentru fiecare bob.
În ritm cu moda, un bărbat îşi face un selfie cu remorcă de floarea soarelui pe care tocmai a treierat-o. Este deja o „celebritate” în localitate. În urmă cu ceva vreme, fiind tocmit pentru munca cu ziua, a lăsat pentru ” angajator” un afiş sugestiv în poartă locuinţei:” Îmi pare rău că trebuie să vă refuz angajamentul. Am primit o ofertă mai serioasă!”
Următoarele săptămâni sunt decisive pentru ” fermierii” din Giurgiu. Este vremea culesului porumbului, este timpul mustului, al dovlecilor şi murăturilor pentru iarnă.
În lumea politică, aceste săptămâni sunt şi ele decisive. Pentru jocurile de culise, pentru planurile ascunse, pentru culegerea roadelor unei munci nedepuse.
Dacă ţăranul plantează primăvara sămânţă, în speranţa unei recolte care să-i asigure existenţa familiei peste iarnă, oamenii politic vor să culeagă, fără să semene nimic.
Dacă pentru agricultori, secetă a fost o adevărată catastrofă, pentru politicieni „secetă ” acută de caractere este o adevărată mană cerească.
Aferim!
Post your comments