Ascultând explicaţiile despre invazia de ţânţari din municipiul Giurgiu, oferite în cadrul conferinţei de presă de miercuri, 26 iunie, de către primarul Nicolae Barbu, nu poţi să fii decât fascinat despre imaginaţia edilului nostru.
Cu o nonşalanţă specifică, a reuşit să găsească vinovaţi şi pentru această problemă, care ţine strict de o bună administraţie locală.
Nu, nu este vorba despre guvern, PSD, Bădălău, ori Mina. Schimbările climaterice la nivel mondial şi fenomenul de încălzire globală, sunt principalele cauze pentru care giurgiuvenii nu pot ieşi din casă:
” Condiţiile meteorologice din această perioadă, ploi, ploi şi iar ploi şi ,între aceste reprize de ploaie, temperaturi foarte ridicate. Vremea joacă feste, schimbările climatice pe care nu le-am luat în considerare, crezând, ca orice pământean, că o să fie la alţii nu la noi, văd că încep uşor, uşor să-şi arate efectele.
Observăm schimbări bruşte ale vremii… observăm o Europă de Nord topită de căldură şi stăm şi ne gândim că toate acestea reprezintă efectul acţiunilor noastre. Parcă ritmul în care se desfăşoară este mult mai alert.
Schimbările aste erau, dar nu bruşte aşa, ci mai cu continuitate slăbită, aşa.”
Momentele de stand-up comedy de bună calitate oferite de către primarul nostru au continuat, poantele fiind din ce în ce mai savuroase. Micutzu, Bobiţă şi Bordea au de unde învaţa:
„Deja ne confruntăm cu o altă categorie de ţânţari. Sunt nişte ţânţari tigraţi, foarte duri, lasă răni foarte, foarte proeminente. Duminică am stat şi eu la soare, la piscină,pe căldura aia mare, de nu puteai să stai. Doi ţânţari au veni şi de duminică şi până acum am un bănuţ de vânătaie. Efectiv, este rană, rană. Este alt ceva, parcă s-au înrăit ţânţarii, s-au canibalizat, s-au animalizat.. sunt foarte, foarte răi aceşti ţânţari şi rezistenţi.”
Spectacolul continuă. Pentru a rezolva problema ţânţarilor, primarul nostru a cerut opinia şi altor primari din localităţile riverane Dunării: Roman, Sibiu, Alexandria:
„Zilele trecute am sunat şi am postat pe situl comun al AMR-ului şi pe adresa de whatsapp către toţi primarii din zona de Dunăre. Am vrut să aflu şi părerea lor. Am postat cele trei substanţe şi i-am întrebat exact aşa: Stimaţi colegi, ne confruntăm cu o invazie de ţânţari, datorită ploilor dese şi temperaturilor ridicate. Cei care au folosit o substanţă care a dat rezultate la dezinsecţia aeriană, vă rog să o faceţi cunoscută tuturor. Eu am dat cu substanţa din fotografie şi cred că i-am înrăit mai rău.
Să vă spun acum ce ne-au răspuns primarii de-alungul Dunării: De exemplu, la Roman, se folosesc aceleaşi substanţe, la Sibiu, aceleaşi, Alexandria, la fel. Cel de Alexandria îmi spunea să facem o testare a ţânţarilor. Într-o cameră, să pulverizăm şi să filmăm ţânţari, să vedem ce se întâmplă.”
În momentul în care primarul nostru a ajuns în zona ‘”Amintirilor din copilărie”, vorbind despre un insecticid, Decis, folosit de dumnealui în copilărie, am descoperit şi competenţa pe care o are în domeniu:
„Înainte, ţin minte că eram copil, dam cu Decis şi stătea cu burta în sus imediat. Acum îi dai şi parcă înviorează, aşa, parcă zboară mai puternic, capătă forţe.
Folosim de trei ani, vă spuneam, aceleaşi substanţe. Acum 3-4 ani şi-au făcut efectul acum încep uşor, uşor ca aceste substanţe să nu-şi mai facă efectul. Eu în curte am dat cu Decis, dar nu au vreo treabă. Băiatul, care este grădinar, când taie iarba vine şi dă cu vermorelul, dar nu are efect.”
Conform siturile de specialitate, Decisul este „un insecticid piretroid foliar pentru combaterea dăunătorilor din culturile de câmp, cereale, sfecla de zahăr, nap, răpiţă, muştar , varză, varză de Bruxelles, conopidă, salată, mazăre, fasole „.
Merge şi la ţânţari, doar că este mai puţin eficient chiar decât pliciul de muşte.
Dincolo de modul haios în care a reuşit să prezinte primarul Nicolae Barbu problema ţânţarilor din Giurgiu, vremea neobişnuită din aceste luni este un adevăr de necontestat.
O părere avizată despre modul în care trebuie făcută dezinsecţia într-un oraş, câte tratamente sunt necesare, am găsit pe site-ul unei firme de specialitate:
” La țânțari este ca și un tratament cu antibiotic, dacă ai o infecție și iei o singură zi pastile nu are vreun efect. În mod normal, Institutul Cantacuzino recomandă șapte tratamente ca să scapi de țânțari. Faci trei, se vede ceva, dar, dacă faci unul, aproape că nu are niciun efect. ”.
În oraşul Giurgiu a fost efectuat până în prezent un singur tratament, astfel nu trebuie să avem prea mari aşteptări. Doar i-am întărâtat, ca să cităm din spusele primarului nostru, Nicolae Barbu.
Post your comments