Marți, 3 august 2021, la Giurgiu începe o nouă etapă de distribuire a pachetelor alimentare și de igienă din partea Uniunii Europene pentru persoanele defavorizate.
Pachetele vor fi acordate prin intermediul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, în centrul organizat la Piața de Pește de pe strada Aleea Plantelor, în intervalul orar 08:00-14:00.
Distribuirea va fi realizată astfel:
În perioada 3-10 august 2021 pentru persoanele beneficiare ale venitului minim garantat și ale alocațiilor de susținere a familiei.
După 10 august pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și pentru cetățenii care nu realizează niciun venit.
Pachetul alimentar conţine cinci kg făină albă de grâu, patru kg mălai, două pachete paste făinoase, patru litri ulei, două kg zahăr, patru kg orez, cinci conserve carne de vită, trei conserve carne de porc, cinci cutii pate de ficat, două borcane compot şi două borcane gem de fructe.
Pachetul de igienă conţine cinci periuţe de dinți şi patru tuburi pastă de dinţi, un şampon pentru copii, unul pentru adulţi, un săpun lichid, detergent pentru rufe albe și unul pentru rufe colorate.
Fiecare beneficiar se va legitima prin intermediul cărții de identitate și va primi o cutie cu produse alimentare şi una cu produse de igienă.
MUNICIPIUL GIURGIU: PACHETELE ALIMENTARE ȘI DE IGIENĂ PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE VOR FI DISTRIBUITE ÎNCEPÂND CU 3 AUGUST
Publicat
: iulie 28, 2021

Citește și …
Reuşită importantă pentru PNL Giurgiu la Congresul de sâmbătă: Dan Motreanu- secretar general, Toma Petcu- vicepreşedinte
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Dan Motreanu, pnl, Toma PetcuIlie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL, preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, va ocupa funcţia de secretar general al PNL, la propunerea preşedintelui Ilie Bolojan, validarea acestuia urmând să se facă în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional. De asemenea, Toma Petcu, preşedintele Consiliului judeţean Giurgiu, […]
Read More
Post your comments